Antena LIVE

Curs valutar

Primirea pompoasă de care a avut parte Xi Jinping la Kremlin. În timp ce Putin i-a întins covorul roşu, NATO l-a avertizat

Vladimir Putin l-a primit marţi cu mare fast pe Xi Jinping la Kremlin: gardă de onoare, covor roşu şi intonarea imnurilor de stat. În timp ce discuta cu liderul rus, NATO a lansat un avertisment pentru Beijing: Nu le daţi arme ruşilor!

De la 21.03.2023, 17:32
WhatsApp
Vezi și:

Preşedinţii Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin şi Xi Jinping, au început azi în jurul orei 15.00 convorbiri oficiale la Moscova, în cea de-a doua zi a vizitei de stat a liderului gigantului asiatic. Înainte, Xi Jinping a urcat scările principale de la Marele Palat al Kremlinului, salutat de Garda de Onoare. Cu fanfară a intrat apoi în sala principală pe o parte în timp ce președintele Putin a intrat din partea opusă. Cei doi au mers pe lungi covoare roșii unul spre celălalt și s-au întâlnit la mijloc lângă două steaguri uriașe ale Rusiei și Chinei. S-au salutat cu o strângere de mână, apoi au fost intonate imnurile naţionale ale Rusiei şi Chinei. 

Este fără îndoială o primire cu multă pompă în contextul în care Rusia, aflată sub numeroase sancțiuni occidentale și din ce în ce mai dependentă de China, vrea să-l onoreze pe liderul chinez, comentează BBC. După imnurile naționale, cele două delegații și-au început discuțiile. Întâlnirea, care are loc după ce, luni, cei doi lideri au discutat despre planul de pace al Chinei pentru Ucraina, a început cu douăzeci de minute întârziere în Sala Sfântul Gheorghe de la Kremlin.

Ce discută Putin şi Xi la Kemlin

Vladimir Putin şi Xi Jinping s-au aşezat unul în faţa celuilalt la o masă lungă, însoţiţi de miniştrii de externe şi ai apărării din cele două ţări, precum şi de alţi membri ai guvernelor lor. Xi Jinping l-a invitat pe Vladimir Putin să viziteze China cât mai curând, invitaţie adresată şi premierului Mihail Mişustin.

Pe acelaşi subiect

Cooperarea economică este de aşteptat să fie subiectul central al summitului de marţi, după întâlnirea individuală de luni, când discuţiile, care au durat patru ore, s-au axat pe conflictul din Ucraina. Ministerul de Externe al Rusiei a spus azi că exclude participarea a patru ţări occidentale la efortul de mediere privind Ucraina.

Putin, care a estimat că s-a întâlnit cu omologul său chinez de aproximativ 40 de ori, declarase că întâlnirea de marţi va fi dedicată cooperării economice şi proiectelor comune. Liderul rus a spus că schimburile comerciale vor depăşi anul acesta pragul istoric de 200 de miliarde de dolari, în mare parte datorită creşterii livrărilor de gaze pe fondul boicotului european din cauza campaniei militare din Ucraina.

Potrivit Kremlinului, cei doi preşedinţi intenţionează să semneze o duzină de documente, inclusiv două declaraţii privind consolidarea cooperării strategice şi planuri de interacţiune economică până în 2030. Pe ordinea de zi se află şi chestiuni legate de cooperarea tehnico-militară, potrivit Moscovei. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov, a declarat că cei doi lideri vor face o declaraţie în faţa presei la finalul întânirii oficiale, dar jurnaliştii nu vor putea pune întrebări. 

Șeful NATO avertizează China să nu furnizeze Rusiei arme letale

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat azi că există semne că Rusia a cerut Chinei arme letale şi a avertizat Beijingul să nu le ofere Moscovei. "China nu ar trebui să ofere Rusiei ajutor letal", a avertizat  Jens Stoltenberg în timp ce Xi Jinping și Vladimir Putin discutau la Kremlin.

Stoltenberg a mai declarat reporterilor de la Bruxelles că "nu a văzut nicio dovadă" până acum că Xi i-a livrat arme letale lui Putin, dar există unele semnale că ar fi "o cerere din partea Rusiei" în acest sens. El a avertizat că, dacă China ar face acest lucru, ar sprijini "un război ilegal".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

xi jinping vladimir putin rusia china ucraina nato kremlin
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024