Rachetele Satan au fost plasate în stare de luptă. Ruşii susţin că zece astfel de rachete pot distruge toată populaţia SUA
Roscosmos, Agenția Spațială Rusă, a anunţat vineri că rachetele balistice intercontinentale RS-28 Sarmat (Satan 2 în codificarea NATO) au fost plasate în stare de luptă. Racheta Sarmat este capabilă să transporte 10-15 focoase nucleare şi să lovească ţinte aflate la mii de kilometri distanţă, în SUA sau Europa.
De Redactia Observator la 02.09.2023, 09:12Directorul general al Roscosmos, Iuri Borisov, a anunţat vineri că sistemul de rachete strategice intercontinentale Sarmat au fost plasate în stare de luptă, potrivit agenţiei ruse de stat Ria Novosit. În luna iunie, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că rachetele Sarmat vor fi ''în curând'' plasate în stare de luptă.
Armata rusă a efectuat în aprilie 2022 un test reuşit cu noua sa rachetă balistică intercontinentală Sarmat, o armă de nouă generaţie cu rază lungă de acţiune despre care preşedintele Vladimir Putin a spus că este fără egal în lume şi îi va face pe inamicii Rusiei să ''reflecteze''.
După test, pe 22 mai 2022, șeful de atunci al Roscosmos, Dmitri Rogozin, a avertizat că în curând vor fi gata de luptă 50 de noi rachete nucleare intercontinentale Satan II/RS-28 Sarmat/SS-X-30. Primul contract pentru producția de rachete a fost semnat în august 2022. Pe 18 februarie 2023, Rusia a efectuat un nou test al rachetei RS-28. S-a zvonit că acest test nu a avut succes, dar informaţia nu a fost confirmată sau infirmată de guvernul rus.
Racheta RS-28 Sarmat are o greutate de 200 de tone şi poate transporta 15 focoase nucleare pe o distanţă de peste 18.000 de kilometri, având capacitatea de a atinge teritoriul continental al Statelor Unite. Un expert militar rus, Aleksei Leonkov, a calculat acum 3 ani că, pentru distrugerea întregii populaţii a Statelor Unite ale Americii, Rusia ar avea nevoie doar de zece rachete Sarmat.
- Cu ce se laudă Putin după un an de război: triadă nucleară, rachete Satan II și repararea podului din Crimeea
- Vladimir Putin scoate la înaintare "triada nucleară" și anunţă desfăşurarea de noi rachete Satan II
- Rusia a făcut un test cu rachetă balistică intercontinentală Satan II când Biden se afla în Ucraina. Testul ar...
Ce sunt rachetele Sarmat sau Satan
Rachetele Sarmat, cunoscute în terminologia NATO sub denumirea de Satan 2, sunt fabricate în oraşul siberian Krasnoiarsk. Au fost deja testate în zona de nord a Rusiei, la cosmodromul Plesetsk. Noua rachetă intercontinentală a ruşilor poate transporta până la 15 focoase nucleare şi are o rază de acţiune uriaşă, de 18.000 de kilometri. Asta înseamnă că poate atinge ţinte din întreaga lume.
Racheta are un diametru de 3 metri, o lungime de 36 metri şi cântăreşte peste 200 tone. Atinge după lansare o viteză maximă de 20 mach, adică de 20 de ori viteza sunetului, ceea ce, conform ruşilor, o face şi nedetectabilă pentru orice scut antirachetă, inclusiv cel de la Deveselu, din România. Puterea pe care o are poate duce la distrugerea unei metropole europene. Racheta a fost concepută pentru a înlocui sistemele Voevoda aflate în serviciul Forțelor Strategice Ruse.