Rusia a făcut un test cu rachetă balistică intercontinentală Satan II când Biden se afla în Ucraina. Testul ar fi fost un eşec total
Rusia a efectuat luni, în timp ce preşedintele Joe Biden se afla în Ucraina, un test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) care pare să fi eşuat, potrivit a doi oficiali americani familiarizaţi cu acest subiect, relatează CNN, citat de news.ro.
În prealabil, Rusia a anunţat Statele Unite despre lansare prin intermediul liniilor de comunicare specifice, a declarat un oficial. Un alt oficial a precizat că testul nu a reprezentat un risc pentru Statele Unite, aşa că SUA nu au considerat exerciţiul ca fiind o anomalie sau o escaladare. Testarea rachetei SARMAT - supranumită Satan II în Occident şi capabilă să transporte mai multe focoase nucleare - pare însă să fi eşuat, au mai spus oficialii.
SUA i-a informat pe ruşi despre vizita lui Biden în Ucraina
Racheta a mai fost testată cu succes şi dacă acesta ar fi funcţionat, oficialii americani cred că preşedintele rus Vladimir Putin ar fi subliniat testul în discursul său de marţi despre starea naţiunii. Putin nu a făcut însă nicio menţiune despre lansare în discursul său, care a durat o oră şi 45 de minute. În schimb, el a anunţat că Rusia îşi va suspenda participarea la tratatul de reducere a armelor nucleare New START pe care îl are cu Statele Unite, punând în pericol ultimul acord rămas în vigoare ce reglementează cele mai mari două arsenale nucleare din lume.
Momentul în care a avut loc testul sugerează că SUA şi Rusia au comunicat prin mai multe canale diferite la începutul acestei săptămâni în scopul evitării unui incident neintenţionat („deconflictualizare”, în limbaj specializat - n.r.). Şi oficialii americani i-au notificat pe ruşi duminică seara, cu câteva ore înainte de vizita lui Biden la Kiev, că preşedintele va face deplasarea în capitala ucraineană, după cum a declarat luni consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan.
- Cum arată rachetele nucleare Satan 2 pe care Putin le-a "comandat". Ruşii spun că Scutul de la Deveselu nu le...
- Discursul istoric al lui Joe Biden în Polonia, la un an de la începutul războiului. Mesajul președintelui SUA:...
- Discursul lui Putin, dezamăgitor. Joe Biden a câştigat războiul declarațiilor. Analiza istoricului Cosmin Popa
Putin a anunţat teste ICBM reuşite în trecut, inclusiv în aprilie anul trecut, la doar câteva luni după ce Rusia a invadat Ucraina. Acel test a fost făcut, de asemenea, cu racheta SARMAT, care a fost dezvăluită pentru prima dată în 2016 şi despre care presa de stat rusă a spus că are o rază de acţiune de peste 11.000 de kilometri. Racheta poate transporta un focos de 100 de tone şi a fost proiectată să fie succesoarea rachetei balistice intercontinentale R-36M Voevoda.
Putin a avertizat anul trecut că racheta "va da de gândit celor care încearcă să ameninţe Rusia". La vremea respectivă, experţii occidentali au descris testul din 2022 ca fiind o "sabie nucleară" şi a fost perceput ca o încercare de a distrage atenţia de la eşecurile militare ale Rusiei din acea perioadă, cum ar fi scufundarea navei sale amiral din Marea Neagră, Moskva. Secretarul de presă de atunci al Pentagonului, John Kirby, a calificat însă testul din 2022 ca unul „de rutină” şi a spus că „nu a fost o surpriză”. De asemenea, „nu a fost considerat a fi o ameninţare pentru Statele Unite sau aliaţii săi".
Armata rusă s-a confruntat cu multiple înfrângeri majore pe câmpul de luptă din Ucraina în ultimul an şi a eşuat în linii mari în atingerea obiectivelor sale strategice. „Rusia este acum un paria global, iar lumea rămâne inspirată de curajul şi rezistenţa ucrainenilor. Pe scurt, Rusia a pierdut - a pierdut din punct de vedere strategic, operaţional şi tactic”, a declarat săptămâna trecută şeful Statului Major interarme, generalul Mark Milley.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰