Reacţia Rusiei, după victoria Maiei Sandu: "Nu este preşedintele ţării ei. Alegerile nu au fost corecte"
Rusia a denunţat marţi alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, pe care le-a calificat drept incorecte pentru că, potrivit Kremlinului, a exclus sute de mii de moldoveni care locuiesc în Rusia, în timp ce moldovenilor care locuiesc în Occident li s-a oferit oportunitatea de a-şi exercita votul.
De Redactia Observator la 05.11.2024, 12:21Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, chiar majoritatea celor care locuiesc în Republica Moldova au votat împotriva Maiei Sandu care a fost realeasă preşedinte duminică, iar aceasta face ca legitimitatea ei să fie una contestată, scrie Agerpres.
"Aceste alegeri nu au fost nici democratice, nici corecte", a declarat Peskov. "În ceea ce priveşte doamna Maia Sandu, ea nu este, în opinia noastră, preşedintele ţării ei, pentru că chiar în ţară majoritatea populaţiei nu a votat pentru ea şi vorbim despre o societate foarte, foarte divizată. Contradicţiile vor continua în mod cert", a afirmat el.
Peskov a mai declarat că actuala conducere de la Chişinău nu manifestă interes pentru cultivarea unor bune relaţii cu Rusia, în timp ce opoziţia din Republica Moldova este supusă unui atac, opozanţii fiind arestaţi sau percheziţionaţi.
Luni, Ministerul rus de Externe a declarat că alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, câştigate duminică în al doilea tur de scrutin de proeuropeana Maia Sandu, au fost "cele mai nedemocratice" din istoria postsovietică a ţării.
- "Moldova, eşti o învingătoare". Maia Sandu, aleasă din nou preşedinte după o prezenţă record la vot: cât a...
- Proruşii nu recunosc înfrângerea lui Stoianoglo şi contestă corectitudinea votului din diaspora: "Maia Sandu...
- Liderii europeni au răsuflat uşuraţi după victoria Maiei Sandu: "L-a învins cel mai probabil pe favoritul Moscovei"
Reacţia Kremlinului după victoria Maiei Sandu
"Pentru diaspora moldovenească din ţara noastră, al cărei număr este estimat la 500.000, au fost deschise doar două secţii de votare, la fel ca în primul tur, în timp ce în Europa de Vest şi America de Nord, unde trăiesc şi aproximativ 500.000 de moldoveni, au fost amenajate peste 200 de secţii de votare, iar în mai multe ţări moldovenilor li s-a permis să voteze prin corespondenţă", a deplâns reprezentanta MAE rus.
Preşedintele american Joe Biden a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria ei, subliniind că Rusia "a eşuat în a submina instituţiile democratice şi procesul electoral din Republica Moldova".
Potrivit rezultatelor finale, Maia Sandu a câştigat al doilea tur prezidenţial cu 55,33% din voturi, în timp ce Alexandr Stoianoglo a obţinut 44,67%. Maia Sandu a denunţat îndelung invazia Rusiei în Ucraina şi a acuzat Rusia de complot pentru a-i răsturna administraţia. După primul tur al alegerilor de luna trecută, Maia Sandu a evocat o campanie de mituire a alegătorilor pentru a vota împotriva sa şi a referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană, care a trecut cu puţin peste 50%.