Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Liderii europeni au răsuflat uşuraţi după victoria Maiei Sandu: "L-a învins cel mai probabil pe favoritul Moscovei"

Moldova a ales: continuă drumul pe calea europeană. Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte după ce l-a învins pe socialistul pro-rus Alexandr Stoianoglo cu peste 10% din voturi. A fost cea mai mare mobilizare din diaspora de până acum şi cea care i-a adus victoria. 

de Clara Mihociu

la 04.11.2024 , 14:28

"Moldova, eşti o învingătoare! Aţi oferit o lecţie de democraţie demnă de manualele de istorie. Azi voi aţi salvat Moldova. Libertatea, adevărul şi dreptatea au învins. Moldova a reuşit să îşi arate voința și puterea prin votul fiecaruia dintre noi. Am dovedit ca uniți reușim să învingem pe cei care voiau să ne îngenuncheze. Diaspora, eşti uimitoare! A mai dat astăzi o lecţie din care fiecare trebuie să tragem învăţăminte. Moldovenii de departe au arătat ca Moldova bate în pieptul lor la fel de puternic ca nouă, celor de acasă", a transmis Maia Sandu, după anunţarea primelor rezultate. 

Imediat dupa închiderea urnelor, a ieşit la declaraţii şi Alexandr Stoianoglo. "Stimați compatrioți, susţinători şi prieteni. Astăzi, Moldova a vorbit prin voi, oamenii ei. Votul vostru a șters granițele dintre oraș și sate, nord şi sud, est şi vest". 

Imediat, şi liderii Uniunii Europene au salutat victoria împotriva Rusiei. Maia Sandu a devenit astfel singurul politician căruia moldovenii i-au încredinţat direct două mandate. "Sandu a arătat curajul şi leadershipul extraordinare de a rezista pentru poporul său. Europa va continua să fie alături de Moldova în această călătorie", a postat pe reţeaua de socializare X preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Vezi și

Maia Sandu a fost felicitată "din toată inima" şi de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell"Moldovenii şi-au arătat încă o dată determinarea de a construi un viitor european în pofida tentativelor hibride de a le submina democraţia", a postat el pe X.

Pe acelaşi subiect

"Poporul din Moldova şi-a reafirmat încrederea în conducerea, stabilitatea şi angajamentul dvs faţă de un viitor european", a scris preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pe social media. "Sunt bucuroasă să continui să lucrez cu dvs pentru un viitor european pentru Moldova şi poporul său", a scris preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o postare pe X, adresându-i-se Maiei Sandu.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a transmis un mesaj de felicitare pentru Maia Sandu prin intermediul paginii sale pe platforma X. „Ţin să o felicit pe Maia Sandu pentru realegerea ei în fruntea Moldovei. Democraţia a triumfat în ciuda tuturor interferenţelor şi a tuturor manevrelor”, este mesajul postat de Macron pe X.

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a afirmat, înainte ca victoria să fie oficial clară, că „Maia Sandu l-a învins cel mai probabil pe favoritul Moscovei”. Şi câţiva oficiali de la noi i-au transmis mesaje liderei de la Chişinău.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a felicitat-o pe Maia Sandu pentru „victoria istorică înregistrată” şi a afirmat că „România rămâne cel mai implicat susţinător al dezvoltării Republicii Moldova”. Totodată, şi premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj Moldovei. „Victoria Maiei Sandu în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale este o dovadă clară a voinţei poporului moldovean de a-şi apăra democraţia şi de a-şi asigura drumul către aderarea la Uniunea Europeană”, a scris acesta pe Facebook.

Scrutinul prezidenţial, sub semnul controverselor

Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova cu peste 55% din voturi. Deşi a fost un scor strâns pe parcursul nopţii, în momentele în care au venit rezultatele din diaspora, aceştia au făcut-o practic preşedinte pe Maia Sandu. Atât în ţară cât şi în diaspora a fost o prezenţă la vot mai mare decât în primul tur. 

Ziua alegerilor a stat sub semnul controverselor. Există temeri că Rusia a încercat să cumpere voturile cu sume uriaşe prin intermediul oligarhului Ilan Şor. "Hoţii vor să ne cumpere votul, hoţii vor să ne cumpere ţara, dar puterea oamenilor este infinit mai mare decât orice mârşăvie a lor", a declarat Maia Sandu. "Niciodată nu am participat la cumpărarea voturilor. Nu am relaţii nici cu Kremlin, nici cu reprezentanţii altor state, nici cu serviciile speciale", s-a apărat Alexandr Stoianoglo.

Scrutinul de ieri a fost umbrit şi de incidente. Atât în România, cât şi în diaspora, au fost raportate mai multe ameninţări cu bombă, toate false. Pentru Reuters, o sursă din guvernul de la Chişinău ar fi anuntat ţările din UE cum că Rusia ar încerca să influenţeze procesul electoral folosindu-se de astfel de alerte. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Ştiri externe » Liderii europeni au răsuflat uşuraţi după victoria Maiei Sandu: "L-a învins cel mai probabil pe favoritul Moscovei"