Rebeliunea Wagner eşuată l-ar fi ajutat, de fapt, pe Putin să-şi descopere duşmanii din umbră - analişti
Situaţia de la centrala Zaporojie e în curs de detensionare, au anunţat oficialii de la Kiev! Rusia nu a făcut niciun comentariu pe această temă, dar a lansat un bombardament de proporţii asupra oraşului Liov. Rachetele au lovit un complex rezidenţial. Cel puţin şapte oameni au murit şi alţi zeci au fost răniţi. Tragedia s-a produs cu puţin înainte ca preşedintele Zelenski să plece în Bulgaria, prima ţară est-europeană pe care o vizitează de la începutul războiului. Liderul de la Kiev a semnat un contract de cooperare energetică, pentru că omologul său de la Sofia l-a anunţat că nu îi va trimite nici măcar muniţie.
De Redactia Observator la 07.07.2023, 08:38Preşedintele ucrainean a sosit ieri în capitala Bulgariei în prima sa vizită oficială în această ţară. Oficialii bulgari şi-au luat angajamentul de a participa la reconstrucţia post-război a Ucrainei, iar Parlamentul bulgar a adoptat o rezoluţie prin care îşi declară sprijinul pentru aderarea ţării la NATO.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Ucraina nu va uita niciodată ajutorul acordat în momente atât de dificile pentru noi, în care luptăm pentru viaţă şi oameni ne mor.
Mai apoi, liderul ucrainean a plecat în Cehia, unde s-a întâlnit cu preşedintele ţării, iar astăzi va merge în Turcia.
Moscova susţine că nu ştie unde se află Prigojin
- Evgheni Prigojin s-a întors în Rusia. Lukaşenko: Prigojin este absolut liber, Putin nu-l va elimina
- Peruci, teancuri de dolari, aur, arme, un baros şi o fotografie cu "capete tăiate". Ce au găsit ruşii în vila...
- Evgheni Prigojin, dispărut de 10 zile, publică un mesaj pentru ruşi: Veţi vedea în curând următoarele noastre...
Moscova nu a părut interesată de vizita lui Volodimir Zelenschi la Sofia, pentru că are de rezolvat problema Prigojin.
Alexander Lukaşenko, președintele Belarus: Este la Sankt Petersburg. Unde este în dimineaţa asta? Poate călătorește la Moscova sau poate fi în altă parte, dar nu se află pe teritoriul Belarusului.
Kremlinul pretinde că nu este la curent cu deplasările liderului Wagner.
Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Președinției Ruse: Nu îi monitorizăm mișcările, nu avem nici posibilitatea, nici dorința de a face acest lucru.
Asta nu înseamnă că forţele de ordine nu au făcut o percheziţie la reşedinţa din Sankt Petersburg a şefului mercenarilor, unde au descoperit arme, lingouri de aur şi peruci cu ajutorul cărora Evgheni Prigojin putea să-şi schimbe înfăţişarea.
Alexander Lukaşenko: El este liber. Ce se va întâmpla cu el în continuare? Ei bine, orice se poate întâmpla în viață. Dar dacă credeţi că Putin este atât de rău și răzbunător încât să-l lichideze, nu, asta nu se va întâmpla.
Alexander Lukaşenko nu a ezitat să abordeze şi problema trupelor Wagner cantonate în Belarus. Liderul de la Minsk spune că a primit acceptul lui Vladimir Putin de a-i utiliza în cazul unui atac asupra ţării sale. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul armamentului nuclear tranportat din Rusia în Belarus.
Valery Karbalevich, analist politic din Belarus: Wagnerii sunt oameni care primesc bani mulţi pentru a participa la război. Ce vor face în Belarus este absolut neclar.
Analiştii de politică externă nu exclud varianta ca insurecţia militară a lui Evgheni Prigojin să fi fost, de fapt, un ajutor dat lui Vladimir Putin, care ar fi aflat - astfel - care îi sunt duşmanii din umbră. Din weekendul în care mercenarii Wagner au pornit spre Moscova, generalul Surovikin - cel mai influent cadru superior din armata rusă - nu a mai fost văzut în public.