Mai multe țări din Europa încep să revină la normal, după pandemia de coronavirus
Încet, dar sigur, Europa încearcă să revină la normalitate. Germania şi Elveţia sunt printre ultimele ţări care au anunţat relaxarea măsurilor de distanţare socială. În Marea Britanie, carantina va dura însă. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 861 de decese.
De Redactia Observator la 16.04.2020, 23:52- Școlile din Germania își reiau cursurile din 4 mai.
- Magazinele se vor redeschide în Elveția, din 27 aprilie.
Încet, dar sigur, Europa încearcă să revină la normalitate. Germania şi Elveţia sunt printre ultimele ţări care au anunţat relaxarea măsurilor de distanţare socială. În Marea Britanie, carantina va dura însă. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 861 de decese.
Angela Merkel, cancelarul Germaniei: Ne putem întoarce gradual la o normalitate privind reluarea cursurilor şcolare începând cu data de 4 mai.
Este unul dintre primii paşi pentru ieşirea din carantină în Germania. Începând de săptămâna viitoare se vor redeschide toate magazinele care au mai puţin de 800 de metri pătraţi.
Adunările publice au fost interzise însă până la sfârşitul lunii august. Cu aproape 4.000 de decese, Germania a devenit al optulea stat care depăşeşte China la numărul de victime.
Angela Merkel, cancelarul Germaniei: Ascensiunea pandemiei a încetat. Vom vedea dacă tendinţa va fi aceeaşi pentru ca sistemul nostru medical să nu fie copleşit.
În provincia italiană Lombardia, primul focar al Europei, activitatea de producţie ar putea fi reluată dupa 4 mai. Purtarea măştilor şi distanţarea socială vor fi însă obligatorii.
Elveţia a anunţat astăzi că magazinele, saloanele de frumuseţe şi florăriile se vor deschide de pe 27 aprilie. Elevii se vor întoarce pe băncile şcolii în mai puţin de o lună, iar bibliotecile publice, muzeele şi grădinile zoologice vor primi vizitatori de pe 8 iunie.
Polonezii par să sfideze pandemia. În Varșovia, oamenii au ieșit să protesteze, în pofida restricțiilor.
Pe de altă parte, Guvernul ia în calcul organizarea alegerilor prezidenţiale pe 10 mai, lucru care ar pune în pericol zeci de milioane de oameni.
"Acest COVID-19 distruge oamenii, distruge familii".
Marea Britanie este departe de a relaxa măsurile. Numărul deceselor a depășit 13.000 în Regat, iar bilanțul celor infectați a trecut pragul de 100 de mii. Printre ultimele victime răpuse de coronavirus este şi o asistentă însărcinată în vârstă de 28 de ani. Medicii au reuşit să salveze bebeluşul.