Rusia ameninţă că transformă toată Europa într-un câmp de luptă şi ameninţă cu Al Treilea Război Mondial, după ce Macron a spus că vrea trupe NATO în Ucraina
Moscova ameninţă că va transforma Europa într-un câmp de luptă. Reacţia vine în urma declaraţiilor făcute de preşedintele francez Emmanuel Macron, care a anunţat că ţările NATO ar putea trimite trupe pe frontul din Ucraina. Atât NATO, cât şi Statele Unite au anunţat că sprijinul militar pentru Ucraina constă exclusiv în armament.
De Redactia Observator la 28.02.2024, 22:31Serghei Lavrov, ministrul rus al Afacerilor Externe, a avertizat că, dacă trupele NATO vor ajunge pe frontul din Ucraina, se creează condiţiile necesare pentru un al treilea Război Mondial.
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: Mi se pare că cei care nu împărtăşesc astfel de gânduri, dar le au în cap, ar trebui să-şi folosească capul pentru gânduri mai raţionale, mai sigure pentru Europa. Macron (n.r. - preşedintele Franţei) a avut foarte mare grijă când a spus că a fost discutată posibilitatea de a trimite trupe (n.r. - în Ucraina) de către ţări separate.
NATO şi Uniunea Europeană s-au distanţat rapid de declaraţia lui Macron
Luni seară, la finalul Conferinţei de Sprijin pentru Ucraina, Emmanuel Macron spunea că posibilitatea ca statele europene să trimită trupe pe frontul din Ucraina nu poate fi exclusă. NATO şi Uniunea Europeană s-au distanţat rapid de declaraţia lui Macron. La câteva ore, ministerul francez de Externe a venit cu clarificări - liderul de la Elysee nu s-ar fi referit la trupe de combat, ci la instructori sau tehnicieni militari. Posibilitatea a fost exclusă şi de Casa Albă şi Pentagon.
Maj. Gen. Pat Ryder, purtător de cuvânt Pentagon: Ca să fiu înţeles, nu avem planuri să trimitem soldaţi ai Statelor Unite să lupte în Ucraina. Preşedintele a fost foarte clar, iar asta continuă să fie poziţia noastră privind ajutorul trimis Ucrainei.
John Kirby, consilier Casa Albă: L-aţi auzit pe secretarul general Stoltenberg spunând că nu are planuri sau intenţii de a trimite trupe NATO pe front. Preşedintele Biden, de asemenea, a fost foarte clar încă de la începutul războiului: nu vor fi trupe ale Statelor Unite ce vor lupta în Ucraina.
Documente secrete despre doctrina nucleară a Kremlinului au ajuns în presă
Azi, documente secrete despre doctrina nucleară a Kremlinului au ajuns în presa internaţională, în urma unei aparente scrugeri de informaţii. Planurile arată că Rusia are pregătite pentru Europa bombe nucleare tactice, cu rază mai mică de acţiune, în timp ce ameninţă SUA cu bombe strategice.
Cu ochii în lacrimi, din plenul Parlamentului European, văduva lui Alexei Navalnîi, cere sprijinul Occidentului pentru a scăpa Rusia de actuala clasă politică.
Iulia Navalnaia, soţia lui Aleksei Navalnîi: În această luptă aveţi aliaţi de încredere. Sunt zeci de milioane de ruşi ce sunt împotriva războiului, împotriva lui Putin, împotriva răului. Nu trebuie să-i persecutăm, ci dimpotrivă. trebuie să lucrăm alături de ei.
Iulia Navalnaia îl acuză pe Putin că este şeful unei bande criminale, care a dat ordin ca soţul ei, cel mai mare critic al său, să fie torturat şi ucis.