Rusia anunţă că a spart apărarea ucraineană în Lugansk. În timp ce Moscova raportează progrese pe câmpul de luptă, Kievul cere ajutor urgent
Război în Ucraina, ziua 357. Trupele ruse au spart apărarea forţelor militare ucrainene în regiunea Lugansk, a anunţat miercuri dimineaţa Ministerul Apărării din Federaţia Rusă.
De Redactia Observator la 15.02.2023, 13:39- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
"În timpul ofensivei (...) trupele ucrainene s-au retras dezordonat pe o distanţă de până la trei kilometri de liniile pe care le ocupau anterior", a anunţat ministerul rus pe aplicaţia de mesagerie Telegram. "Chiar şi a doua linie de apărare a inamicului, mai fortificată, nu a putut opri înaintarea armatei ruse", adaugă ministerul de la Moscova. Reuters menţionează că nu a putut verifica această relatare din surse independente.
Armata ucraineană a raportat înainte de aceasta bombardamente ruse tot mai intense de-a lungul liniei fontului, iar oficiali ucraineni au calificat situaţia drept dificilă, susţinând totodată că forţele militare ucrainene au reuşit să respingă atacurile ruse.Ucraina şi-a îndemnat aliaţii să accelereze livrările de ajutor militar.
La ora actuală, Rusia deţine porţiuni din regiunile sudice Herson şi Zaporojie, inclusiv centrala nucleară, aproape toată regiunea Lugansk şi aproximativ jumătate din Doneţk, inclusiv capitala regională.
Zelenski recunoaște că situația din est "e extrem de dificilă"
- Fostul KGB-ist vs. fostul actor de comedie. Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, doi lideri "incompatibili" se...
- SUA vor să trimită în Ucraina armele confiscate în Yemen: 5.000 de puști, 1,6 milioane de cartușe, 7000 de focoase
- Zelenski recunoaște că situația din Doneţk şi Lugansk este extrem de dificilă: "E o bătălie pentru fiecare...
"Situaţia din prima linie, în special în regiunile Doneţk şi Lugansk, rămâne extrem de dificilă. Este literalmente o bătălie pentru fiecare metru de pământ ucrainean", a spus Zelenski în discursul său video rostit marţi seara.
Rusia a declanşat la 24 februarie trecut o invazie în Ucraina pe care o numeşte "operaţiune militară specială", calificată de Kiev şi Occident drept o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.