Rusia cere ajutorul Kazahstanului. Kremlinul vrea 100.000 de tone de benzină, în cazul unei penurii provocate de atacurile dronelor ucrainene
Război în Ucraina. Rusia a cerut Kazahstanului să fie pregătit să-i livreze 100.000 de tone de benzină în cazul unei penurii agravată de atacurile şi întreruperile de producţie provocate de dronele din Ucraina, au declarat trei surse din industrie pentru Reuters, citată de news.ro.
De Redactia Observator la 09.04.2024, 07:03Una dintre surse a declarat că un acord privind utilizarea rezervelor pentru Rusia a fost deja convenit. Şingis Iliasov, un consilier al ministrului Energiei din Kazahstan, a declarat că Ministerul Energiei nu a primit o astfel de solicitare de la omologul său rus. Ministerul rus al Energiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Belarusul vecin a fost deja de acord să ajute Rusia cu aprovizionarea cu benzină.
Atacurile cu drone au eliminat aproximativ 14% din capacitatea rusă de rafinare a petrolului primar
Atacurile cu drone au eliminat aproximativ 14% din capacitatea rusă de rafinare a petrolului primar, la sfârşitul lunii martie. Până acum, autorităţile au declarat că situaţia de pe pieţele interne de combustibil este stabilă şi stocurile suficient de mari. Rusia este de obicei un exportator net de combustibil şi un furnizor pe pieţele internaţionale, dar întreruperile activităţilor rafinăriilor au forţat companiile sale petroliere să importe.
Sursele au spus că Moscova a cerut Kazahstanului să înfiinţeze o rezervă de urgenţă o cantitate de 100.000 de tone de benzină, gata să fie furnizată Rusiei. Moscova a impus o interdicţie a exportului de benzină timp de şase luni, de la 1 martie, pentru a preveni penuria acută de combustibil, deşi nu se aplică uniunii economice euroasiatice condusă de Moscova, inclusiv Kazahstan, precum şi unor ţări, cum ar fi Mongolia, cu care are acorduri guvernamentale privind aprovizionarea cu combustibil.
- Planul secret pus la cale de PSD şi PNL pentru a sta la putere 10 ani. USR: Ca în Rusia lui Putin
- Drona misterioasă de la Tuzla este de fapt o barcă americană cu un focos de 500 kg. Autorităţile au tractat-o...
- Ucraina are nevoie de 25 de baterii Patriot. Kievul se plânge că aliaţii au 100 de lansatoare, dar nu sunt...
Cu toate acestea, comercianţii au spus că interdicţia ar putea fi extinsă dacă situaţia din Rusia se înrăutăţeşte. Săptămâna trecută, rafinăria de petrol Orsk din Urali a oprit producţia din cauza inundaţiilor larg răspândite, care au afectat şi Kazahstanul. Kazahstanul, cea mai mare ţară fără ieşire la mare din lume, a restricţionat la rândul său exporturile de combustibil până la sfârşitul anului, în afara scopurilor umanitare.
Potrivit surselor, rezervele de benzină Ai-92 ale Kazahstanului erau de 307.700 de tone la 5 aprilie, iar stocurile de benzină Ai-95 la 58.000 de tone. Rezervele de motorină au fost de 435.300 de tone, iar stocurile de combustibil pentru avioane au totalizat 101.000 de tone.