Drona misterioasă de la Tuzla este de fapt o barcă americană cu un focos de 500 kg. Autorităţile au tractat-o în port fără să alerteze geniştii
Dronă navală misterioasă descoperită săptămâna trecută la Tuzla în Marea Neagră este la origine o barcă americană civilă pe care a fost instalat un focos sovietic masiv. Adică 500 kg de explozibil, de două ori mai mare decât cel al unei rachete Harpoon sau Neptun, potrivit navalnews.com. Agenția de Salvare pe Mare a tractat-o în port fără a alerta geniștii marinei militare şi fără a realiza că este o adevărată bombă cu ceas. Vineri seară, pirotehniştii au detonat-o în poligonul Capu Midia, dar fără ca autorităţile să avertizeze populaţia. Explozia i-a panicat pe localnici iar unii chiar au sunat la 112.
Dronă navală neobișnuită a fost descoperită plutind răsturnată în Apele Române, la Tuzla, pe 3 aprilie. La origine este o barcă de salvare construită de americani care a fost modificată pentru a fi transformată în dronă. Era echipată cu o încărcătură explozivă masivă, ce indică faptul că avea rolul de a lovi nave sau alte ținte de pe mare.
Forțele române au distrus barca într-o explozie controlată pe 5 aprilie. Iniţial incidentul nu a fost mediatizat şi chiar şi după ce presa locală a relatat despre caz, au fost dezvăluite puține detalii, scrie navalnews.com
O analiză a dronei dezvăluie ce este, dar ridică noi întrebări. Este vorba de o barcă pneumatică rigidă (RIB) cu stuctură de aluminiu AM-800, produsă de compania Silver Ships din Alabama, Statele Unite. Este proiectată pentru misiuni de salvare în caz de incendiu iar finisajul roșu original este încă vizibil pe partea inferioară și pe marginile gonflabile.
Are o lungime de aproximativ 9,5 metri cu tot cu motoarele externe. Deși pare mică, este de aproape două ori mai mare decât dronele MAGURA și Sea Baby, folosite de Ucraina. Fiind o barcă gonflabilă rigidă, înseamnă că putea fi văzută de la distanţă, dar acest risc era compensat de focosul său puternic.
- Drona kamikaze din Marea Neagră, o bombă cu ceas. Autorităţile nu au ştiut că era plină cu...
- Noi detalii despre ambarcațiunea suspectă care plutea în derivă, lângă Tuzla. Precizările Agenţiei Române de...
- Ambarcaţiunea găsită în zona Tuzla, plutind în derivă, ar fi o dronă marină kamikaze. Militarii au detonat-o...
- Drona navală găsită la Tuzla ar fi de proveniență rusească sau ucraineană. Ce au găsit ofițerii SRI la...
În dronă a fost urcat un focos de rachetă antinavă P-20 Styx
Focosul urcat în dronă este cel de la o rachetă antinavă P-20 Styx. Este o armă din epoca sovietică de care atât Rusia, cât şi Ucraina pot face rost foarte ușor. Deşi este considerată o rachetă învechită este încă în serviciu în Rusia, principalul atu fiind focosul puternic.
Focosul era montat pe un cadru din lemn pe partea din față a bărcii. Este un model 4G20, asociat cu variantele de export ale rachetei Styx. Are puțin sub 500 kg de explozibili TGAG-5 (60% TNT, 20% RDX, 15% pulbere de aluminiu și 5% ceară flegmatizată). Comparativ, fococul este de peste două ori mai mare decât cel al rachetelor antinavă Harpoon.
Interesant este că şi rebelii Houthi au folosit acest tip de focos pe unele dintre dronele lor navale. Cel mai probabil le-au luat din stocurile marinei yemenite. Dimensiunea focosului face ca această dronă să fie una formidabilă, mai scrie sursa citată.
Cui aparţine drona
Autorităţile române nu au spus în mod oficial dacă este o dronă a Rusiei sau a Ucrainei. Presa din România a sugerat că este ucraineană iar natura dronei şi faptul că are la bază o barcă americană susțin această concluzie. Mai mult, chiar producătorul bărcii, compania Silver Ships a furnizat Ucrainei ca parte a ajutorului SUA ambarcațiuni nespecificate. Deci, cel mai probabil este vorba de o dronă ucraineană, care s-a răsturnat mai la nord și a plutit până unde a fost găsită.
Cu toate acestea, ar trebui luată în considerare cu seriozitate şi posibilitatea că ar putea fi una rusă. Din vara lui 2023, Moscova a încercat să perturbe sau să împiedice navele comerciale care navighează spre Ucraina. Eforturile ruşilor s-au concentrat pe atacarea infrastructurii portuare ucrainene, dar au fost folosite și mine aruncate din aer a căror origine poate fi negată mai uşor decât utilizarea navelor de război sau a rachetelor.
Însă minele nu au avut succes până acum. Unele surse ucrainene au sugerat că rușii nu mai pot în prezent să le împrăştie pe mare. Prin urmare, Rusia ar putea fi tentată să folosească drone pentru a lovi navele, restabilind în acest mod o blocadă de facto. Deși în cazul dronelor ar putea fi clar ce țară e în spate, responsabilitatea poate fi pasată. Prin urmare este probabil ca propaganda rusă să dea vina pe Ucraina şi să creeze suficientă ambiguitate pentru a evita consecințele.
Dacă drona de la Tuzla este una ucraineană (ceea ce pare a fi cel mai probabil) sau rusească, vom afla la timpul potrivit. Dar probabilitatea ca ambele tabere să opereze drone navale kamikaze în Marea Neagră este în creștere. Prin urma mai devreme sau mai târziu va apărea şi una rusească, a concluzionat sursa citată.
Filmul descoperirii dronei navale de la Tuzla
Drona navală de la Tuzla a fost descoperită miercuri de un avion francez de recunoaştere, au anunţat reprezentanţii Forţelor Navale, citaţi de TVR. Iniţial, autorităţile române au crezut că este o simplă ambarcaţiune răsturnată, aşa că a fost tractată în portul Constanţa de o navă de intervenţie a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. Autorităţile nu au ştiut aproape 24 de ore că era plină cu explozibil şi putea sări în aer lângă ambarcaţiunile de acolo.
Pericolul a fost descoperit abia a doua zi după ce drona a fost inspectată de echipa antitero. A fost din nou tractată de Agenţia de Salvare pe Mare şi dusă în poligonul Capu Midia unde a fost detonată, dar fără a anunţa public operaţiunea. Explozia foarte puternică i-a speriat pe localnici.
Ministerul Apărării a anunţat, laconic, doar că detonarea s-a făcut în condiţii de siguranţă şi cu respectarea legii. "Procedura s-a desfășurat în condiții de siguranță și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale", a transmis MApN.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰