Rusia este îngrijorată că preţul ridicat al gazelor va distruge cererea. Ce va decide Putin după 1 noiembrie
Rusia este tot mai îngrijorată că majorarea explozivă a preţului gazelor naturale ar putea să afecteze cererea pe cea mai importantă piaţă a sa de export.
De Redactia Observator la 21.10.2021, 14:07"În cele din urmă, o astfel de situaţie va conduce la un consum mai mic şi asta îi va afecta pe producătorii noştri, inclusiv Gazprom", a spus miercuri preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la o reuniune a Guvernului de la Moscova care a fost transmisă de postul de televiziune Rossiya 24 TV. "De aceea nu suntem interesaţi de o creştere fără sfârşit a preţurilor la energie, inclusiv la gaze naturale", a adăugat Putin, potrivit Agerpres care citează Bloomberg.
Preţurile de referinţă la gaze în Europa, principala piaţă de export a Rusiei, au depăşit record după record în ultimele săptămâni, în condiţiile în care livrările limitate de gaze naturale prin conducte şi competiţia intensă cu Asia pentru nave încărcate cu gaze lichefiate au provocat un deficit în aprovizionarea Europei. Aceste probleme au majorat costurile pentru companii, facturile consumatorilor şi chiar şi preţul alimentelor. Mai mulţi mari consumatori de gaze naturale, precum producătorii de îngrăşăminte, şi-au redus operaţiunile şi chiar au închis unele uzine.
Piațele europene se așteaptă ca Rusia să livreze gaz suplimentar după 1 noiembrie când se închie campania de umplere a depozitelor interne
Începând de la finele lunii august, exporturile Gazprom spre Europa au fost mai mici comparativ cu situaţia din aceeaşi perioadă a anului trecut, unii oficiali de pe continent dând vina pe grupul rus pentru că a agravat criza deoarece a refuzat în mod intenţionat să livreze cantităţi suplimentare. În replică, compania rusească susţine că livrează gaze naturale în conformitate cu cererile venite de la clienţii săi tradiţionali şi de la unele mari companii europene de utilităţi, care nu au cerut mai multe gaze din cauza preţurilor ridicate înregistrate în prezent.
- Noi modificări la facturile de energie. Parlamentarii au votat plafonarea prețurilor și compensări mai mari la...
- România se numără printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la electricitate pentru...
- Criza energetică a Chinei va afecta întreaga lume: ”Coşmarul e pe cale să devină şi mai urât”. Prețurile...
Rusia se apropie de finalizarea campaniei de umplere a depozitelor interne înainte de venirea iernii, în condiţiile în care 97% din volumele planificate au fost injectate, a declarat ministrul rus al Energiei, Nikolay Shulginov, la reuniunea de miercuri.
"Injecţiile vor fi finalizate în proporţie de 100% până la 1 noiembrie", a spus Nikolay Shulginov, reluând declaraţiile făcute anterior de oficialii de la Gazprom. În acest an, grupul rus intenţionează să stocheze în depozitele interne o cantitate record de 72,6 miliarde metri cubi de gaze naturale, fiind posibil chiar ca acest nivel record să fie depăşit.
Pieţele europene urmăresc cu atenţie ritmul în care Rusia îşi umple depozitele interne de gaze, mizând pe faptul că după ce campania internă din Rusia se va termina vor putea beneficia de livrări suplimentare de gaze naturale.
Gazprom ar putea relua vânzările pe termen scurt la export după ce îşi va umple depozitele interne, a declarat săptămâna trecută vicepremierul rus, Alexander Novak. Acesta a precizat însă că decizia finală va fi luată de producătorul rus, care trebuie să ţină cont de cererile şi solicitările venite de la clienţii interni.
Rusia se aşteaptă la un consum intern record de gaze în acest an, odată cu ieşirea din pandemie. Având în vedere acest lucru, Gazprom ar putea să nu poată să livreze cantităţi suplimentare Europei la iarnă, susţin analiştii de la BCS Global Markets.