Antena LIVE

Rusia părăsește Stația Spațială Internațională până în 2024. Ce planuri au rușii

Rusia va înceta participarea la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) "după 2024", a anunţat marţi noul şef al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Iuri Borisov, notează Agerpres.

De la 26.07.2022, 16:09
Rusia a anunțat că părăsește Stația Spațială Internațională Pixabay

"Ne vom îndeplini fără îndoială toate obligaţiile faţă de partenerii noştri" din cadrul ISS, a declarat Borisov, în timpul unei întâlniri televizate cu preşedintele rus Vladimir Putin. "Însă decizia de a părăsi această staţie după 2024 a fost luată", a adăugat oficialul rus.

"Cred că până atunci vom începe să construim staţia orbitală rusă", care va fi "principala prioritate" a programului spaţial naţional, a adăugat el.

"Viitorul zborurilor cu echipaj rusesc trebuie să se bazeze mai ales pe un program ştiinţific sistemic şi echilibrat, astfel încât fiecare zbor să ne îmbogăţească cu noi cunoştinţe în domeniul spaţial", a precizat el.

Schimbări importante la vârful Roscosmos

Pe acelaşi subiect

Numit în fruntea Roscosmos la jumătatea lunii iulie, Iuri Borisov l-a înlocuit pe Dmitri Rogozin, care s-a remarcat în ultimele luni prin declaraţiile sale belicoase la adresa Occidentului. Până la această numire, Borisov, în vârstă de 65 de ani, deţinea portofoliul de vicepremier însărcinat cu complexul militaro-industrial rus care include şi domeniul spaţial.

"Este o mare onoare pentru mine, dar presupune şi obligaţii suplimentare", i-a spus Borisov lui Putin.

"Domeniul spaţial se află într-o situaţie dificilă şi cred că sarcina mea principală (...) nu este să cobor ştacheta, ci să o ridic, mai ales prin furnizarea de servicii spaţiale necesare economiei ruse", a subliniat el, menţionând în special navigaţia, comunicarea şi transmisia de date.

În 2020, Rusia a pierdut monopolul zborurilor în spaţiu cu rachetele sale Soiuz vechi, dar fiabile, odată cu intrarea în scenă a companiei SpaceX, a miliardarului Elon Musk. Cooperarea ruso-occidentală în domeniul spaţiul a fost marcată de atacul Rusiei asupra statului vecin.

Ți-a plăcut acest articol?

rusia statia spatiala
Întrebarea zilei
Nomazii digitali ar putea primi interdicţie în cafenele. Obişnuiţi să lucraţi în oraş?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să...
Fanatik.ro
Publicat 19.05.2024
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 21 mai 2024. Leii se pot confrunta cu conflicte. Află ce se...
CaTine
Publicat 20.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Ce înseamnă semnalul SOS, de fapt. A fost folosit pentru prima dată acum mai...
Useit
Publicat 19.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Billie Eilish a lansat un nou album. Discul include 10 piese
ZU
Publicat 20.05.2024
Galette cu mere și căpșuni. O combinație simplă pentru un desert savuros
Hello taste
Publicat 20.05.2024
Cum îl determini pe copil să coopereze
Deparinti
Publicat 19.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Ceaiurile cu cea mai multă cofeină. Ce modificări pot produce în organism
Medicool
Publicat 20.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024