Rusia va arunca în luptă soldaţii nord-coreeni peste două zile, Kievul cere ajutor. Putin: "Este treaba noastră cu facem cu ei"
Ucraina anunţă că Rusia va arunca în luptă primele unități militare nord-coreene în perioada 27-28 octombrie. Este treaba noastră dacă utilizăm sau nu trupe nord-coreene în Ucraina, este răspunsul lui Vladimir Putin.
De Redactia Observator la 25.10.2024, 14:06Război în Ucraina. Comandatul forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, i-a raportat vineri lui Volodimir Zelenski că trupele nord-coreene vor fi desfășurate în zonele de luptă începând cu 27-28 octombrie, relatează Ukrainska Pravda. "Lumea poate vedea clar ce vrea Rusia cu adevărat și acest lucru este continuarea războiului. De aceea este nevoie de o reacție puternică a liderilor lumii. Angajarea reală a Coreei de Nord în ostilități nu ar trebui să fie întâmpinată cu ochii închiși și comentarii confuze, ci cu presiuni palpabile asupra Moscovei și Phenianului pentru a respecta Carta ONU și a pedepsi escaladarea", a transmis Zelenski.
Putin: Este treaba noastră
Vladimir Putin a declarat vineri că este treaba Rusiei dacă decide să utilizeze sau nu trupe nord-coreene şi a subliniat că, în condiţiile în care Ucraina vrea să adere la NATO, Moscova poate să facă tot ce doreşte pentru a-şi asigura propria securitate, relatează Reuters. SUA au anunţat miercuri că există dovezi care arată că Phenianul a trimis 3.000 de soldaţi în Rusia pentru o posibilă desfăşurare a acestora în Ucraina, acţiune care în opinia Occidentului constituie o escaladare semnificativă în războiul din Ucraina.
Serviciul militar de informaţii al Ucrainei (GUR) a anunţat joi că primele trupe din unităţi ale armatei nord-coreene trimise în Rusia sunt deja desfăşurate în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a ocupat un teritoriu în urma unei ofensive surpriză lansate în august. "Dacă trebuie să decidem ceva, atunci vom decide... însă este decizia noastră suverană dacă să o aplicăm sau nu, dacă avem nevoie de asta. Aceasta este treaba noastră", a declarat Putin la televiziunea de stat rusă.
- Putin a expediat subiectul soldaților nord-coreeni, la summitul BRICS: "Ce și cum vom face este treaba noastră"
- Ucraina susţine că trupele nord-coreene au fost deja desfăşurate în Kursk. Reacţia lui Putin când a fost...
- "Dronele ruseşti" din Tulcea ar fi opera noului război electronic declanşat de Moscova. Practica, periculoasă...
- Putin majorează bugetul apărării cu 30%. Premieră în istoria modernă a Rusiei
Vladimir Putin a subliniat că Occidentul a declarat în repetate rânduri că este treaba Ucrainei modul în care îşi asigură securitatea, "cu sau fără NATO". "Cu cât mai repede ei vor realiza eşecul unei asemenea abordări în relaţiile cu Rusia, cu atât va fi mai bine pentru toţi şi, poate că, în primul rând pentru ei", a afirmat Putin.
Vladimir Putin şi conducătorul nord-coreean Kim Jong Un au semnat un "tratat asupra parteneriatului strategic global" între ţările lor în timpul vizitei întreprinse de preşedintele rus în iunie la Phenian. Tratatul prevede în articolul 4 un "ajutor militar imediat" în caz de agresiune armată din partea unei ţări terţe.
Potrivit textului, "dacă una dintre părţi suferă un atac armat din partea unui stat sau unui grup de state oarecare şi se află astfel în stare de război, cealaltă parte îi va acorda imediat un ajutor militar sau de alt fel prin intermediul tuturor mijloacelor pe care le are la dispoziţie, conform articolului al 51-lea din Statutul ONU şi conform legislaţiilor rusă şi nord-coreeană".
Coreea de Nord, în războiul din Ucraina
La o conferinţă de presă desfăşurată la finalul summitului BRICS găzduit în oraşul rus Kazan, preşedintele rus Vladimir Putin nu a negat prezenţa trupelor nord-coreene în Rusia. Răspunzând unei întrebări pe acest subiect, el a indicat spre ajutorul militar oferit Ucrainei de Occident şi a vorbit de asemenea despre mercenari străini care luptă alături de armata ucraineană.
După ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi autorităţile sud-coreene au informat în repetate rânduri despre desfăşurarea unor soldaţi nord-coreeni în Rusia, SUA şi NATO au confirmat miercuri informaţia. Washingtonul a subliniat însă că deocamdată nu este clară misiunea acestor trupe, dacă vor fi implicate de partea armatei ruse în războiul cu Ucraina şi dacă o asemenea angajare în luptă va fi pe frontul din interiorul Ucrainei sau numai pe cel din provincia rusă Kursk.