Antena LIVE

Curs valutar

Rușii nu vor să negocieze eliberarea soldaților de la Azovstal. Combatanții au împărțit ultima bucată de pâine cu civilii

Rusia a refuzat duminică să negocieze cu privire la posibilitatea eliberării combatanţilor ucraineni ai batalionului naţionalist Azov, baricadaţi de mai multe săptămâni în tunelurile combinatului siderurgic Azovstal, pe care i-a calificat drept "criminali de război", scrie Agerpres.

De la 16.05.2022, 12:59
WhatsApp
Rușii nu vor să negocieze eliberarea soldaților de la Azovstal. Combatanții au împărțit ultima bucată de pâine cu civiilii Profimedia Images

"A face din criminalii de război ai Azov obiectul unor negocieri politice este o blasfemie faţă de istoria anului 1941", când Germania a invadat Uniunea Sovietică, a declarat Vladimir Medinski, negociatorul şef al rus pe canalul său Telegram.

Combatanţii Azov, susţine Medinski, unul din istoricii îndrăgiţi ai preşedintelui rus "au târât sute de civili în tuneluri, luându-i ca ostatici", "au propus schimbarea ostaticilor civili pe hrană şi medicamente" şi "au împuşcat în spate ostatici şi civili din ţara lor".

De fapt, după cum susţin observatori ucraineni şi chiar jurnalişti ruşi, precum Iulia Latânina, civilii din Mariupol s-au refugiat în combinatul siderurgic Azovstal, pentru că în primele săptămâni ale războiului era un loc sigur în faţa bombelor în rachetelor ruseşti, pentru ca apoi forţele ruse să înceapă să bombardeze oţelăria.

Rudele soldaților din Azovstal cer ajutorul președintelui Chinei

Pe acelaşi subiect

Cei din batalionul Azov au împărţit ultima bucată de pâine cu civilii, iar "minciunile Moscovei" pot fi uşor demontate, declară rude ale combatanţilor, care la 14 mai s-au adresat după ajutor preşedintelui Chinei, Xi Jinping, cu rugămintea de a interveni pe lângă omologul său rus Vladimir Putin pentru a-i lăsa pe cei rămaşi la Azovstal să plece într-o ţară terţă, potrivit Focus.ua.

Anna Ivleva, soţia unui puşcaş marin, a apreciat într-o conferinţă găzduită de redacţia agenţiei de presă Ukrinform, că întrucât China este partener economic al Rusiei poate că Putin ar putea să accepte un dialog pe această temă cu Xi Jinping.

Stavr Vişneţki, tatăl unuia dintre combatanţii Azov, a propus evacuarea celor rămaşi la oţelărie într-o terţă ţară, cu condiţia ca ei să nu mai participe la ostilităţi.

În opinia mai multor jurnalişti ucraineni, dar şi ruşi (independenţi), Putin nu poate ierta 'Azovului' faptul că în 2014 a eliberat Mariupolul de sub separatiştii proruşi, care cuceriseră pentru scurt timp acest oraş-port la Marea Azov. Din cei 900 de membri ai batalionului, cel mult 180 pot fi numiţi radicali, conform analistului ucrainean Vitali Kaţenelson. Din 2015, batalionul Azov face parte din Garda Naţională a Ucrainei şi este unul dintre cele mai instruite unităţi ucrainene.

Batalionul Azov a eliberat Mariupolul de sub separatiștii pro-ruși, în 2014

Un grup de rude ale luptătorilor, majoritatea soţii, s-au deplasat la sfârşitul săptămânii trecute în Turcia pentru a se întâlni cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, a cărui ţară a găzduit deja negocieri între cele două părţi.

La sfârşitul săptămânii trecute, trei foşti preşedinţi ai Ucrainei, Leonid Kucima, Victor Iuşcenko şi Petro Poroşenko, au făcut apel la comunitatea internaţională să-i salveze pe cei care încă rezistă în oţelărie, unde au spus că mai există şi un grup de civili.

Ei au cerut "ajutor pentru autorităţile ucrainene prin toate resursele diplomatice disponibile pentru a salva vieţile civililor şi soldaţilor ucraineni pe care Rusia încearcă să-i elimine din ordinul (preşedintelui rus Vladimir) Putin, cu metode barbare în incinta oţelăriei Azovstal".

Deşi Putin a ordonat suspendarea asaltului asupra combinatului, oţelăria este supusă unor bombardamente intense, potrivit autorităţilor ucrainene.

Bombe cu fosfor asupra uzinei Azovstal

Soldaţii ruşi au folosit duminică bombe incendiare sau cu fosfor alb împotriva combinatului siderurgic. Temperatura lor de ardere ajunge la 2000-2500 de grade Celsius, a indicat un consilier al primarului ucrainean al Mariupolului.

Organizaţia internaţională de voluntari InformNapalm a indicat la rândul său, duminică seara, că Rusia pregăteşte o operaţiune specială la Mariupol cu participarea a sute de prizonieri de război ucraineni şi a unor civililor răpiţi de către ruşi pentru a-i scoate din tuneluri pe combatanţii şi puşcaşii marini baricadaţi în combinatul Azov.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

armata rusa azovstal batalionul azov
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024