S-au lăudat cu o captură impresionantă de droguri, dar s-au făcut de râs. În realitate, polițiștii francezi au dat peste dulciuri cu căpșuni
S-au grăbit să se laude pe rețelele de socializare cu captura impresionantă de droguri pe care au făcut-o, dar, în final, polițiștii francezi s-au făcut de râs.
De Monica Palade la 20.03.2021, 08:27Și asta pentru că reușita lor s-a dovedit a fi un eșec, iar ei nu au reușit decât să strângă decât niște dulciuri pe bază de căpșuni.
Totul a pornit după ce, miercuri, polițiștii din Paris au postat pe Twitter captura uriașă pe care au făcut-o în urma unui raid și a unei investigaţii îndelungate. Oamenii legii susțineau că au capturat ecstasy în caloare de peste un milion de euro. Potrivit anchetatorilor, drogurile ar fi fost distribuite la petreceri clandestine.
S-au făcut de râs
Doar că în urma testelor chimice s-a dovedit că aceștia au capturat doar niște dulciuri. Conform procurorului din surburbia pariziană Sain-Ouen, captura poliţiştilor constă într-o „pudră neutră, fără nicio legătură cu narcoticele ori cu substanţele otrăvitoare”.
Surse din anchetă susțin că, de fapt, prafurile erau dulciuri fărâmiţate cu gust de căpşuni, de tipul celor produse de compania germană Haribo. Cu toate acesta, un suspect a fost reţinut. Oamenii legii descoperise în apartamentul său aparate de tipul celor utilizate pentru producerea capsulelor de ecstasy, scrie Le Parisien.