Scene incredibile în oraşul predat de primar armatei ruse. Soldaţii au cerut civililor să plece: "Nu plecăm nicăieri, e oraşul nostru"
Războiul din Ucraina, declanşat de Rusia, a intrat în ziua a şasea. Armata rusă controlează doar o serie de mici oraşe şi a nu a reuşit să câştige până acum niciun oraş important din Ucraina.
De Redactia Observator la 01.03.2022, 16:52- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Unul dintre oraşele controlate în totalitate de ruşi este Kupeansk, din regiunea Harkov. Acolo, armata rusă a ieşit pe străzi cu tehnica militară şi a început să avertizeze populaţia civilă să părăsească zona. "Oameni, plecaţi de pe străzi", a fost anunţul făcut de soldaţii ruşi. "Sunt străzile noastre. E oraşul nostru", a fost răspunsul localnicilor.
Primarul a predat oraşul armatei ruse
Situaţia din oraşul Kupeansk a ţinut prima pagină a ziarelor ucrainene şi internaţionale în aceste zile după ce primarul a predat oraşul armatei ruse fără luptă. Acesta este considerat de autorităţile ucrainene drept primul caz de trădare de la începutul războiului.
Irina Venediktova, procurorul general al Ucrainei, a anunţat că primarul orașului Kupeansk este cercetat sub suspiciunea de trădare după ce și-a predat orașul rușilor. Oraşul Kupeansk se află în regiunea Harkov şi a fost una dintre primele ţinte atacat de ruşi atunci când a pornit invazia. "Primarul le-a asigurat invadatorilor transport, locuințe, combustibil și alimente. Datorită acțiunilor sale, teritoriul ucrainean Kupeansk a ieșit din subordonarea administrativă a organelor autorităților de stat din Ucraina. Toți cei care predau ocupanților măcar o bucată din pământul nostru se vor confrunta cu o pedeapsă justă", a fost mesajul postat de Irina Venediktova pe Facebook. Ghenadi Mazehora, primarul din Kupeansk, a anunţat pe 27 februarie că "astăzi la ora 7:30 comandantul unui batalion rusesc a sunat să propună negocieri. Dacă refuzam, orașul urma să fie luat cu asalt cu 'toate consecințele'. Am decis să particip la discuții pentru a evita victime și distrugerea detaliilor", notează ziarul Pravda.
În apărarea sa, primarul spune că autorităţile ucrainene au abandonat oraşul şi a luat decizia, pe proprie răspundere, de a preda oraşul ruşilor. Kupeansk are o populaţie de puţin peste 27.000 de locuitori şi are o importanţă strategică pentru că este un important nod feroviar în regiunea Harkov.