Antena LIVE

"Sciţii" din Ungaria, înarmaţi până-n dinţi, prinşi în timp ce ar fi pregătit o lovitură de stat. Cel mai vârstnic dintre complotiști avea 88 de ani

Stare de alertă în Ungaria. Un grup înarmat până în dinţi plănuia o lovitură de stat. Planul le-a fost, însă, destructurat de peste 150 de poliţişti maghiari, după o operațiune de amploare. În vizorul autorităților au intrat 11 persoane, dintre care 8 au fost audiate, iar 3 reținute. Cel mai vârstnic dintre complotiști avea 88 de ani. În timpul perchezițiilor autoritățile au găsit arme de asalt Kalașnikov, arme cu gloanțe de cauciuc și arme cu aer comprimat.

 

De la 25.01.2024, 14:42

Autorităţile ungare au anunţat miercuri raiduri simultane împotriva unui mic grup înarmat extremist, care afirmă că ar aparţine etniei "scite", suspectat că ar pregăti o lovitură de stat în Ungaria.  Operaţiunea, care a mobilizat 150 de poliţişti, inclusiv unitatea antitero, s-a desfăşurat marţi în Capitală şi în alte câteva localităţi, potrivit unui comunicat publicat de Biroul Naţional de Investigaţie.

Anchetatorii au fost alertaţi de o înregistrare video, difuzată în noiembrie pe reţelele de socializare, în care grupul proclama o "Ungarie scită" şi evoca instituirea unor "trupe paramilitare" cu scopul de a "dezarma poliţia şi soldaţii" şi de a răsturna guvernul.

Diverse documente şi un important arsenal au fost descoperite în cursul percheziţiilor, "semn al hotărârii grupului", potrivit BNI. Conform primelor elemente, este vorba de "arme de foc, muniţii, mitraliere şi diferite pistoale".

Tentativă de lovitură de stat eşuată, în Ungaria

Pe acelaşi subiect

Sciţii sunt un grup de popoare nomade care au trăit în stepele eurasiatice între secolele VIII şi II î.Hr.. Dar în Ungaria, militanţi de extremă dreaptă pretind că ar face parte din această veche etnie. La recensământul din 2022, erau circa 2.400 de persoane care revendicau scita ca fiind limba lor maternă.

Anul trecut, Alfred Pocs, cunoscut pentru teoriile sale complotiste, în special despre COVID-19, a prezentat în parlament o propunere în vederea recunoaşterii oficiale a sciţilor ca minoritate naţională.

Aceasta a fost totuşi respinsă în masă după un aviz al Academiei de Ştiinţe care estima că "condiţiile nu sunt reunite". "Ei au dispărut în urmă cu mai bine de două milenii", se menţiona în document, potrivit AFP. 

Ți-a plăcut acest articol?

ungaria lovitura de stat politie
Întrebarea zilei
V-aţi vaccinat sau urmează să vă vaccinaţi împotriva rujeolei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 12 mai 2024. Berbecii au conflicte în relația de cuplu....
CaTine
Publicat 11.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cât de fierbinte e Soarele. Experții au dezvăluit temperatura fantastică la...
Useit
Publicat 12.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Lucien Laviscount a vorbit despre Shakira: „Este una dintre cele mai frumoase...
ZU
Publicat 11.05.2024
Tort cu mousse de ciocolată amăruie și mousse de căpșuni
Hello taste
Publicat 11.05.2024
Cum să-i vorbești copilului despre substanțele interzise
Deparinti
Publicat 11.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Proprietățile medicinale ale sucului de cireșe. Ce efecte produce în organism
Medicool
Publicat 11.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024