Antena LIVE

Curs valutar

Secretarul general al NATO cere o prelungire a armistiţiului din Gaza: "O prelungire a pauzei ar permite obţinerea eliberării altor ostatici''

Război Israel - Hamas. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cere o prelungire a armistiţiului din Fâşia Gaza pentru eliberarea unui număr mai mare de ostatici. ''Salut faptul că acordul între Israel şi Hamas a condus la eliberarea de ostatici şi la livrarea de ajutor umanitar suplimentar'', a declarat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă la Bruxelles, în ajunul reuniunii miniştrilor de externe din ţările aliate, potrivit Agerpres.

De la 27.11.2023, 16:07
WhatsApp
Secretarul general al NATO cere o prelungire a armistiţiului din Gaza: "O prelungire a pauzei ar permite obţinerea eliberării altor ostatici'' Profimedia

''Cer o prelungire a pauzei, ceea ce ar permite furnizarea de ajutor suplimentar populaţiei aflate în mare nevoie şi obţinerea eliberării altor ostatici'', a adăugat el.

Stoltenberg şi-a reluat avertismentul privind o potenţială escaladare a conflictului

''Am văzut lovituri cu drone şi rachete asupra poziţiilor SUA în Siria şi Irak, precum şi atacuri asupra navelor comerciale. Acest lucru evidenţiază riscul de escaladare'', a spus Stoltenberg.

Anterior în cursul zilei de luni, şeful diplomaţiei Uniunii Europene Josep Borrell ceruse prelungirea armistiţiului în Fâşia Gaza, care se încheie marţi, pentru ca acesta să devină "durabil" şi să permită progresul către "o soluţie politică" a conflictului.

Pe acelaşi subiect

Armistiţiul intrat în vigoare vineri în Fâşia Gaza se încheie marţi la ora locală 07:00 (05:00 GMT). Acordul care a permis acest armistiţiu prevede intrarea ajutorului umanitar în Gaza din Egipt, precum şi eliberarea în total a 50 de ostatici şi 150 de prizonieri palestinieni deţinuţi în Israel.

Potrivit autorităţilor israeliene, 1.200 de persoane, în mare majoritate civili, au fost ucise în atacul lansat la 7 octombrie de comandouri ale mişcării islamiste Hamas, de o violenţă şi o amploare fără precedent în istoria Israelului.

Drept represalii, Israelul a promis că va "elimina" Hamas, clasificată organizaţie teroristă de Statele Unite, Uniunea Europeană şi Israel, bombardând fără încetare teritoriul palestinian şi lansând o ofensivă terestră la 27 octombrie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi israel hamas gaza armistitiu
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025