SUA anunţă astăzi noi sancţiuni dure. Peste 40 de companii şi 300 de membri ai Dumei Ruse, pe lista neagră a americanilor
SUA vor anunţa, joi, noi sancţiuni care vizează aproximativ 300 de membri ai Dumei Ruse şi peste 40 de companii ruseşti din domeniul apărării, anunţă un oficial american.
De Redactia Observator la 24.03.2022, 17:39- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Statele Unite ale Americii vor anunţa, joi, noi sancţiuni care vizează aproximativ 300 de membri ai Dumei de Stat a Federaţiei Ruse şi peste 40 de companii ruseşti din domeniul apărării, a declarat un înalt oficial al administraţiei Biden, relatează CNN.
Oficialul a adăugat că UE şi G7 vor anunţa, de asemenea, o nouă iniţiativă ”creată pentru a preveni evitarea” sancţiunilor.
Întrebat de un reporter CNN ce va presupune iniţiativa de evitare a sancţiunilor, înaltul oficial a spus că va reduce, parţial, capacitatea Băncii Centrale a Rusiei de a desfăşura rezerve internaţionale. Oficialul american a clarificat că orice tranzacţie care implică aur este interzisă, măsură menită să împiedice aprecierea rublei.
”Mesajul general este că am făcut paşi istorici în impunerea costurilor Rusiei, iar acum trebuie să ne asigurăm că suntem pe deplin aliniaţi şi că obţinem impactul maxim al măsurilor pe care le-am implementat”, a mai spus oficialul.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 29 LIVE TEXT. Boris Johnson a cerut liderilor lumii "mai mult ajutor letal pentru...
- Imagini apocaliptice în Mariupol: cadavre pe străzi și distrugere totală. Orașul a fost bombardat ca în Al...
- NATO trimite în Ucraina ajutor în caz de atac nuclear, chimic sau biologic. Există riscul ca un atac chimic să...
Întrebat despre strategia energetică comună care se aşteaptă să fie anunţată vineri, oficialul nu au intrat în detalii, dar a precizat: ”Lucrăm de ceva timp şi cred că va fi un pas înainte semnificativ în termeni de accelerare a înlăturării dependenţei Europei de gazul rusesc”.
Război Rusia - Ucraina, ziua 29
Astăzi se împlinește o lună de când ucrainenii luptă pentru propria viață, pentru propria lor libertate, în timp rușii continuă să le bombardeze oraşele, zone rezidențiale, școli și spitale.
Capitala Kiev, dar și alte regiuni sunt în bătaia rachetelor și a tancurilor soldaților lui Vladimir Putin. De patru săptămâni, însă, armata ucraineană rezistă și ripostează.
Între timp, președintele Volodimir Zelenski cere sprijin pentru aderarea țării sale la Uniunea Europeană. Noaptea trecută, a făcut un apel la oamenii din toată lumea să iasă în stradă pentru pace, iar astăzi, va ţine un discurs la summit-ul NATO de la Bruxelles, unde va fi prezent şi preşedintele american Joe Biden.