Zeci de mii de tone de petrol au ajuns într-un râu din Siberia
Catastrofă ecologică în Rusia. 20 de mii de tone de petrol au ajuns într-un râu din Siberia, după ce rezervorul plin cu carburant al unei centrale a cedat. Era construit pe un sol îngheţat de mii de ani care acum a început să se dezgheţe din cauza încălzirii globale.
De Redactia Observator la 04.06.2020, 23:56- Rezervorul plin cu carburant era construit pe un sol înghețat.
- Catastrofa l-a făcut pe Vladimir Putin să-și piardă cumpătul.
Pata de petrol s-a întins pe o distanţă de 12 kilometri, iar zona contaminată se întinde deja pe o suprafaţă de 350 de kilometri pătraţi. Specialiştii spun că este al doilea cel mai grav accident din istoria modernă a Rusiei, iar autorităţile ruse au decretat stare de urgenţă.
Vladimir Putin şi-a pierdut cumpătul în timpul unei conferinţe de presă. El acuză administratorii centralei şi autorităţile locale de neglijenţă şi incompetenţă. Un director al unităţii a fost deja reţinut.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: Ce vrei să spui că ai finalizat raportul în ce priveşte această situaţie? Ce se întâmplă? Eşti guvernatorul. Aşteaptă puţin. În opinia ta, ce s-a întâmplat şi de ce autorităţile au aflat de asta abia după două zile? Ce, acum vom afla despre situaţiile de urgenţă de pe platformele sociale? Sunteţi în toate minţile acolo?