Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Tradiții de Sfântul Patrick: apele râului Chicago, colorate în verde. Evenimentul fusese iniţial anulat, din cauza pandemiei

Sfântul Patrick, care se sărbătorește pe data de 17 martie, se apropie. În unele orașe, precum Vilnius sau Chicago, oamenii au colorat râurile în culoarea verde tradițională.

De la 15.03.2021, 21:46
WhatsApp
Galerie (4)
Râul Chicago a fost transformat în fiecare an într-o cale navigabilă verde, cu excepția anului 2020, când COVID-19 a dat peste cap planurile. Getty Images

Primarul din Chicago a oferit un impuls orașului înainte de Ziua Sfântului Patrick, după ce a optat pentru vopsirea în verde a râului orașului. Colorarea apei a fost anulată anul trecut din cauza pandemiei COVID-19. S-a raportat că a fost anulată şi anul acesta, dar reprezentanţii orașului au aprobat o vopsire clandestină, pe ultima sută de metri, pentru a ține spectatorii obișnuiți la distanță.

Chiar dacă prima culoare asociată cu Sfântul Patrick, sfântul patron al Irlandei, a fost albastru, în cele din urmă verde a devenit nuanța aleasă pentru comemorarea episcopului, o zi fiind stabilită în cinstea sa. Deoarece Irlanda este dominată de dealuri verzi, țara este cunoscută şi ca Insula Emerald. Îmbrăcămintea și decorațiunile verzi au devenit standard în fiecare lună martie, în timpul festivităților de Sfântul Patrick.

Tradiţie pusă pe pauză din cauza pandemiei 

De la a bea o bere verde sau să-ți pictezi un trifoi verde pe obraz, s-a ajuns la vopsirea unui întreg râu cu verde. Acesta este un omagiu imens adus episcopului. Din 1962, ideea de a vopsi un râu cu o nuanță strălucitoare de verde a fost o tradiție de Sfântul Patrick în Chicago. Tom Rowan, un ofițer de poliție pensionat în vârstă de 76 de ani, se ocupă de sarcină, iar metodele sale sunt secrete. Râul Chicago a fost transformat în fiecare an într-o cale navigabilă verde, cu excepția anului 2020, când COVID-19 a dat peste cap planurile. 

Coloranții netoxici și produsele ecologice sunt utilizate pentru a produce nuanțe verzi. Unele rămân în jur de câteva ore în apă, în timp ce altele pot dura câteva zile până când se disipează, potrivit jamestowngazette.com.

Andreea Anghel

Andreea Anghel are o experiență de doi ani în presa audiovizuală, iar din octombrie 2020 s-a alăturat echipei observatornews.ro. ...

chicago pandemie
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025