Antena LIVE

Curs valutar

Video

Trei mişcări care arată că Putin ar pregăti o acţiune în Republica Moldova. Chişinăul susţine că este pregătit pentru orice scenariu

Republica Moldova pare următoarea ţintă a Rusiei, moment în care vom simţi în ceafă răsuflarea rece a Moscovei. Vladimir Putin a anulat decretul care garanta suveranitatea şi independenţa ţării de 11 ani. Mişcarea vine după ce preşedintele Zelenski a anunţat că Rusia pune la cale un complot împotriva Chişinăului, iar Maia Sandu, o tentativă de puci dejucată. Cel mai puternic om din lume, Joe Biden, a încercat să oprească aseară orice intenţie agresivă a Kremlinului: a rostit numele Maiei Sandu într-un discurs şi a cerut lumii să o aplaude pentru curajul de a se desprinde de influenţa Moscovei.

De la 22.02.2023, 19:26
WhatsApp
Vezi și:

Micuţa Republica Moldova este următoarea ţintă a Moscovei, se întreabă comentatorii politici de la The Washington Post? Rusia a dat trei semne periculoase: Putin a anulat decretul care garanta integritatea Republicii, pe motiv că este învechit în raport cu noua situaţie geo-politică. Zelenski a avertizat aseară că Moscova vrea să ocupe aeroportul Chişinău, ca să îl folosească în operaţiuni militare din Ucraina.

Klaus Iohannis, președintele României: Oamenii de acolo se simt ameninţaţi.

Maia Sandu a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat.

Adrian Cioroianu, istoric, fost ministru de Externe: Cred că este vestea cea mai proastă! Cred că ar putea fi un fel de declaraţie de răspuns, un fel de pedepsire a Maei Sandu, care a arătat o linie politică foarte clară de apropiere de Uniunea Europeană.

Pe acelaşi subiect

După ce Putin a anulat decretul care garanta suveranitatea Republicii Moldova, Chişinăul i-a cerut să îşi retragă trupele din Transnistria, teritoriu auto-declarat independent în 1990 cu ajutorul armatei ruse. Premierul Republicii susţine că ştie de complotul Moscovei, despre care avertiza Zelenski.

Dorin Recean, premierul Moldovei: Instituţiile noastre sunt pregătite să facă faţă unor astfel de provocări. Noi am trecut printr-o perioadă destul de volatilă în toamnă şi instituţiile statului au făcut faţă. Avem deja o experienţă destul de solidă. Ne-am consolidat capacităţile şi suntem pregătiţi pentru diferite scenarii care să vizeze securitatea Republicii Moldova.

Adrian Cioroianu, istoric, fost ministru de Externe: Acest atac găseşte Republica Moldova cu armata într-o situaţie absolut modestă. Şi nu ştiu cum ar putea reacţiona o ţară precum România. Calitatea de membră a NATO ne împiedică să sărim în ajutorul Republicii Moldova.

Chişinăul primeşte un ajutor nesperat de la Zelenski, care are tot interesul să ţină ruşii departe de cel mai mare aeroport al Republicii Moldova. Putin l-ar putea folosi împotriva Ucrainei. După ce preşedintele Zelenski a dezvăluit că Rusia vrea să cucerească Aeroportul din Chișinău, pentru a-l folosi în operațiunile aeriene din Ucraina, armata de la Kiev a trimis la frontieră o brigadă de 13 mii de soldați. Rolul lor este să anihileze rapid toate mișcările armatei ruse din Transnistria. Acolo, Putin se poate baza pe o forţă compusă din cinci mii 500 de militari activi şi 20 de mii de rezervişti.

Joe Biden, mesaj pentru Republica Moldova

În faţa ameninţărilor lui Putin, Occidentul i-a transmis că este de partea Republicii Moldova. Maia Sandu a fost invitatul special al lui Joe Biden, la discursul istoric pe care liderul de la Casa Albă l-a ţinut aseară la Varşovia. Biden a asigurat-o de sprijinul Statelor Unite.

Joe Biden, președintele SUA: Hotărârea oamenilor din Moldova de a trăi în libertate le-a adus independenţa şi i-a pus pe calea spre apartenenţa la Uniunea Europeană. Preşedinta Sandu se află aici, astăzi. Nu ştiu precis unde este, dar sunt mândru să fiu alături de voi şi de poporul iubitor de libertate al Moldovei. Salutaţi-o cu aplauze!

Avertismentul despre complotul Moscovei împotriva Republicii Moldova a apărut acum două săptămâni, tot de la preşedintele Zelenski. După o zi, premierul de la Chișinău, Natalia Gavrilița, a demisionat. Maia Sandu a prezentat acţiunea ca pe o remaniere generală a Guvernului. A fost, însă, și rezultatul indirect al presiunii ruse, inclusiv reducerea drastică a livrărilor de gaze naturale, care a declanșat o criză energetică severă și a contribuit la creșterea inflației.

Partidele pro-ruse au organizat proteste duminica trecută. Manifestanţii au fost aduşi la Chişinău din toată ţara, cu autocarele. Istoricul Adrian Cioroianu crede că mitingurile fac parte din planul Rusiei.

Adrian Cioroianu, istoric, fost ministru de Externe: Cum ar putea ataca Putin Republica Moldova? Trebuie să treacă, totuşi, de ucraineeni. Sau să facă, poate, un desant aerian? Dar asta este riscant. Mai curând cred, totuşi, în posibilitatea unor scandaluri locale alimentate din afară. Decredibilizarea, în ochii publicului, a Maiei Sandu.

Mâine, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu vine în România şi va avea o întâlnire cu Klaus Iohannis pentru a doua oară în ultimele patru luni.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

amenintare joe biden maia sandu republica moldova vladimir putin
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024