Antena LIVE

Curs valutar

Video

Trump a ordonat înlăturarea imediată a unui portret expus în Capitoliul statului Colorado: "A fost distorsionat intenționat"

Controversă în statul american Colorado! Portretul lui Donald Trump, expus în Capitoliul statului încă din 2019, va fi dat jos după ce liderul de la Casa Albă s-a plâns că imaginea lui a fost deformată intenţionat. 

De la 25.03.2025, 07:59
WhatsApp
Vezi și:

Într-o postare pe platforma sa socială Truth, Trump a criticat un portret al său care a fost agățat în Capitoliul statului Colorado și a cerut îndepărtarea acestuia.

Portretul a fost dat jos

Republicanul acuză şi stânga radicală. Spune că artista l-a pictat foarte frumos pe fostul preşedinte Barack Obama, dar probabil că aceasta şi-a pierdut îndemânarea odată cu înaintarea în vârstă. 

„Nimănui nu-i place o fotografie sau o pictură proastă cu el, dar cea din Colorado, din Capitoliul statului, pusă de guvernator, alături de toți ceilalți președinți, a fost distorsionată intenționat la un nivel pe care nici eu, poate, nu l-am mai văzut până acum”, a susținut Trump. El a adăugat că „ar prefera să nu aibă o fotografie decât să o aibă pe aceasta”.

Luni, dorința i-a fost îndeplinită. Comitetul executiv al Consiliului legislativ al Adunării Generale a emis o directivă bipartizană prin care portretul să fie „imediat” dat jos.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donald trump sua capitoliu portret
Întrebarea zilei
Credeţi că vor mai fi eliminate vizele pentru România în mandatul lui Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025