Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Negocieri cruciale la Riad. Ce speră Ucraina să obţină după discuţiile cu SUA, înaintea întâlnirii de luni dintre americani şi ruşi

Kievul este în flăcări, după ce Moscova a atacat cu 150 de drone capitala Ucrainei. Apărarea antiaeriană nu a reuşit să facă faţă atacului în rafală, iar mai multe blocuri de locuinţe au fost puse la pământ. Trei oameni au fost ucişi, printre ei şi o fetiţă de doar 5 ani. Atacul a avut loc cu doar o zi de înainte de mult aşteptatele negocieri de pace dintre ruşi şi americani din Arabia Saudită. 

de Redactia Observator

la 24.03.2025 , 07:25

După aproape o lună de când Kievul nu a mai fost bombardat, cei aproape 2 milioane de locuitori au trăit un adevărat coşmar. Printre victime este si o fetiţă de doar 5 ani. Atacul a avut loc sâmbătă în miez de noapte. Celor de la ultimele etaje le-a rămas un singur lucru de făcut - rugăciunea.

"Am auzit motorul unei drone Shahed cum se apropie. Am simţit că zboară direct spre casa noastră. Tot ce am putut să fac a fost să mă rog că o să zboare în altă direcţie", mărturiseşte un martor.

Pompierii s-au luptat ore-n şir să stingă flăcările provocate de dronele încărcate cu 50 de kilograme de explozibil. Aproximativ 150 de drone cu explozibil au fost trimise dinspre Rusia şi Marea Neagră spre regiunea Kievului. Zeci dintre ele au fost distruse de apărarea antiaeriana a Ucrainei, altele si-au ratat țintă, însă multe au nimerit blocuri de locuinte și alte obiective civile.

Vezi și

Prima discuţie între Statele Unite şi Ucraina la Riad

Pe acelaşi subiect

În acest timp, a avut deja loc şi prima discuţie între Statele Unite şi Ucraina la Riad, una productivă, a dat de înţeles ministrul ucrainean al apărării. Oficialii de peste ocean şi cei ucraineni au abordat subiecte-cheie, precum fluxul de armament, teritoriile ocupate acum de armata rusă, dar şi securitatea instalaţiilor energetice.

"Indiferent despre ce discutăm cu partenerii noştri acum, Putin trebuie forţat să dea un ordin real de a opri atacurile", a declarat preşedintele ucrainean.

Întâlnirii-cheie dintre americani şi ruşi luni

Zelenski aşteaptă, de asemenea, şi rezultatele întâlnirii-cheie dintre americani şi ruşi de astăzi, tot din Arabia Saudită. Trimisul special al Statelor Unite, Steve Witkoff, este optimist că pacea e tot mai aproape. Casa Albă afirmă că scopul discuţiilor este de a ajunge la o încetare a focului pe Marea Neagră, care să permită fluxul liber pentru transportul maritim.

Dincolo de o încetare a focului pe Marea Neagră, echipele vor discuta despre „linia de control” între cele două ţări, vorbind despre „măsuri de verificare, menţinerea păcii, îngheţarea liniilor (de front) acolo unde sunt”. El a spus că se discută despre „măsuri de consolidare a încrederii”, inclusiv întoarcerea acasă a copiilor ucraineni luaţi de Rusia.

"Simt că Vladimir Putin doreşte pacea. Donald Trump a avut două convorbiri foarte productive, una cu preşedintele Zelenski, alta cu preşedintele Putin. Am stat şi le-am ascultat pe amândouă. În ambele conversaţii a fost vorba despre o pace durabilă. Săptămâna trecută s-au făcut multe progrese. Nu cred că Putin vrea să ia toată Europa. Este o situaţie diferită de cea din al Doilea Război Mondial. În cel de-al Doilea Război Mondial nu exista NATO. Îl cred pe cuvânt în acest sens", susţine Steve Witkoff, emisatul lui Trump pentru Orientul Mijlociu.

Surse de la vârful Casei Albe, citate de Bloomberg, spun că un armistiţiu ar putea intra în vigoare înainte de Paşte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
45% dintre români nu ştiu cu cine vor vota. Mergeţi la urne la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Negocieri cruciale la Riad. Ce speră Ucraina să obţină după discuţiile cu SUA, înaintea întâlnirii de luni dintre americani şi ruşi