Trump, discurs record în Congres. Zelenski i-a trimis o scrisoare prin care anunţă că e pregătit de pace, R.Moldova - unul dintre motivele închiderii USAID
Preşedintele Donald Trump, care marţi seara s-a adresat Congresului pentru prima oară de când a revenit la Casa Albă, şi-a petrecut ultimele ore înainte de a veni la Capitoliu dând ultimele retuşuri discursului său, pe deplin conştient de faptul că îi va oferi probabil una dintre cele mai mari audienţe din cel de-al doilea său mandat neconsecutiv, relatează CNN. Şeful Casei Albe a profitat din plin de aceasta: a vorbit 100 de minute în Congres, stabilind un record.
De Redactia Observator la 05.03.2025, 12:33Nu a făcut anunţuri-şoc, preferând să se laude cu realizările de până acum şi vehiculând temele cunoscute, preponderent interne. Politicii externe i-a dedicat ultimele minute ale discursului: a anunţat că i-a scris Zelenski, părând mulţumit de ceea ce i-a transmis, a acuzat Europa că a cheltuit mai mult pe gazul rusesc decât a ajutat Kievul, a invitat Groenlanda să facă parte din SUA, a anunţat arestarea şi aducerea în ţară a unui terorist care a ucis americani, a vorbit despre aducerea acasă a ostaticilor din Gaza.
Ucraina şi Rusia, pregătite să facă pace
Trump anunţă că a primit o nouă scrisoare de la preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Mai devreme astăzi, am primit o scrisoare importantă de la preşedintele Zelenski al Ucrainei", a spus Trump, care citează din scrisoare:
"Scrisoarea spune: 'Ucraina este pregătită să vină la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a aduce pacea durabilă mai aproape. Nimeni nu doreşte pacea mai mult decât ucrainenii. El spune: 'Eu şi echipa mea suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a preşedintelui Trump pentru a obţine o pace durabilă. Apreciem cu adevărat cât de mult a făcut America pentru a ajuta Ucraina să-şi menţină suveranitatea şi independenţa. În ceea ce priveşte acordul privind mineralele şi securitatea, Ucraina este pregătită să îl semneze în orice moment convenabil pentru dvs'".
Textul corespunde în mare cu ceea ce Volodimir Zelenski postase cu câteva ore mai devreme pe reţeaua X, un gest de reconciliere după episodul aprins de vinerea trecută din Biroul Oval. "Apreciez că a trimis această scrisoare, tocmai am primit-o cu puţin timp în urmă. În acelaşi timp, am avut discuţii serioase cu Rusia şi am primit semnale puternice că sunt pregătite pentru pace. Nu ar fi frumos?", a completat Trump.
Pe de altă parte, Trump a continuat să critice Europa, afirmând că aceasta a cheltuit mai mulţi bani pe petrolul rusesc decât pentru a ajuta Ucraina. În schimb, a spus Trump, SUA au acordat Ucrainei ajutoare de sute de miliarde. Dar, din nou, Trump a afirmat în mod eronat că Statele Unite au acordat Ucrainei 350 de miliarde de dolari de la invazia Rusiei în 2022 şi că Europa a oferit doar 100 de miliarde de dolari.
Groenlanda, invitată să se alăture SUA
Trump invită Groenlanda să se alăture SUA. "Susţinem cu tărie dreptul vostru de a vă determina propriul viitor. Şi dacă alegeţi, vă urăm bun venit în Statele Unite ale Americii. Avem nevoie de Groenlanda pentru securitatea naţională şi chiar pentru securitatea internaţională.
Şi lucrăm cu toţi cei implicaţi pentru a încerca să o obţinem”, spune Trump. "Şi cred că o vom obţine, într-un fel sau altul, o vom obţine", a adăugat el.
Taxe
Tarifele vor provoca "tulburări", recunoaşte Trump. "Tarifele nu sunt doar despre protejarea locurilor de muncă americane, ci şi despre protejarea sufletului ţării noastre", spune Trump, adăugând că taxele abrupte pe care le-a impus şi le va impune asupra bunurilor din alte ţări vor contribui la îndeplinirea promisiunii sale de "a face America bogată din nou".
"Va exista o mică perturbare, dar suntem de acord cu asta. Nu va dura mult", spune el. "Îi iubesc pe fermierii noştri", spune Trump, afirmân că tarifele îi vor ajuta să-şi producă şi să-şi vândă produsele agricole acasă. El adaugă că "ar putea exista o perioadă de indigestie", dar în timp, îi va ajuta.
Multe dintre tarifele pe care Canada le impune ca represalii la noile taxe instituite de Trump au legătură cu agricultura, iar China este un cumpărător-cheie de produse alimentare din SUA. Între timp, SUA este un importator net de produse agricole - aduce mai mult din alte ţări decât exportă.
Canada şi Mexic "au permis fentanilului să intre în ţara noastră la niveluri nemaivăzute până acum", repetă preşedintele acuzaţia cu care a justificat tarifele. Fentanilul "ucide sute şi mii" de oameni, spune el, şi "distruge familii". El spune că cele două ţări primeau subvenţii de miliarde de dolari din partea SUA. "Nu vom mai face asta", dă asigurări Trump.
Mineralele rare de acasă
Trump spune că intenţionează să "extindă dramatic" producţia de minerale critice şi pământuri rare în SUA. "Mai târziu în această săptămână, voi lua, de asemenea, măsuri istorice pentru a extinde dramatic producţia de minerale critice şi pământuri rare aici, în SUA", a declarat preşedintele în timpul discursului său către Congres.
Materiale precum grafitul, litiul, uraniul şi cele 17 elemente chimice cunoscute sub denumirea de pământuri rare sunt esenţiale pentru creşterea economică şi securitatea naţională. Ele sunt esenţiale pentru producţia de electronice, tehnologii energetice curate, inclusiv turbine eoliene, reţele energetice şi vehicule electrice, precum şi pentru unele sisteme de arme.
Un acord pentru exploatarea mineralelor rare trebuia să fie semnat cu Ucraina săptămâna trecută, dar înţelegerea a căzut, după ce Trump şi Zelenski s-au certat în Biroul Oval.
"Risipa" din Republica Moldova
Trump continuă să vorbească despre diverse programe despre care spune că dezvăluie „risipa îngrozitoare” a guvernului federal şi începe să enumere mai multe ţări, din întreaga lume, între care a menţionat Moldova, dar şi Serbia, între multe altele, în care susţine că au fost risipite fonduri guvernamenale pe programe inutile. Este vorba de ţări care în general au primit asistenţă din partea SUA prin USAID, agenţia pe care Trump a închis-o.
În această enumerare, Trump a calificat Lesotho din Africa drept o ţară „de care nimeni nu a auzit vreodată”, în timp ce dădea exemple de programe guvernamentale care au risipid fonduri. Programul din Lesotho, a spus el, aloca 8 milioane de dolari pentru a promova drepturile LGBTQ+. El a spus însă că aceste programe au fost tăiate de miliardarul Elon Musk şi de Departamentul său pentru eficienţă guvernamentală.
De asemenea, Trump a sugerat în discursul său că persoane decedate primesc în masă plăţi de la asigurări sociale, în ciuda faptului că acest lucru a fost dezminţit de comisarul interimar al Administraţiei de securitate socială. „Toate aceste escrocherii şi ele sunt mult mai rele, dar nu am crezut că este potrivit să vorbesc despre ele”, spune el. „Sunt atât de rele”, insistă el, în timp ce subliniază că multe altele au fost „expuse” de un grup de „oameni foarte inteligenţi, majoritatea tineri, conduşi de Elon (Musk)”.
Departamentul său de eficienţă guvernamentală a descoperit „fraude de sute de miliarde de dolari”, despre care spune că au fost eliminate pentru a reduce datoria ţării şi pentru a combate inflaţia. Elon Musk s-a ridicat în picioare la multe dintre afirmaţiile lui Trump, inclusiv revenirea libertăţii de exprimare, transformarea limbii engleze în limba oficială a SUA şi întoarcerea angajaţilor federali la prezenţa fizică la muncă. La un moment dat, Trump chiar l-a nominalizat laudativ şi miliardarul a primit aplauze la scenă deschisă.
Salvarea economiei şi curăţarea de ideile "woke"
Trump afirmă că printre cele mai importante priorităţi ale sale se numără „salvarea” economiei SUA şi acordarea de ajutoare „semnificative şi imediate” familiilor muncitoare.
El susţine însă că a moştenit de la administraţia Biden o "catastrofă economică şi un coşmar al inflaţiei". Trump spune că politicile lui Joe Biden "au dus la creşterea preţurilor la energie, la creşterea costurilor la alimente şi au făcut ca cele necesare traiului să fie inaccesibile pentru milioane şi milioane de americani". "Ca preşedinte, lupt în fiecare zi pentru a limita aceste pagube şi pentru a face America din nou accesibilă", susţine el.
El dă vina pe predecesorul său, Joe Biden, inclusiv pentru creşterea preţurilor la ouă - spunând că acestea sunt „scăpate de sub control” şi că lucrează din greu pentru a le reduce.
Atacuri la Biden
Trump spune că a eliminat măsurile ecologice, dar multe rămân în legi. El spune că a eliminat „noua înşelătorie verde ridicolă”, o referire la energia curată şi iniţiativele de mediu lansate de fostul preşedinte Joe Biden. Dar multe dintre măsurile de incluse în Inflation Reduction Act a lui Biden - de la credite fiscale pentru vehiculele electrice la credite fiscale pentru hidrogen şi energie solară - rămân în vigoare. Congresul va trebui să le elimine sau să modifice legea IRA pentru a inversa aceste legi, cere Trump.
Trump meţionează că a declarat urgenţă naţională la frontiera de sud şi a desfăşurat armata americană şi patrula de frontieră pentru a „respinge invazia” imigranţilor ilegali. El susţine că sub Joe Biden, despre care spune că a fost „cel mai prost preşedinte din istoria Americii”, existau „sute de mii de treceri ilegale pe lună”.
Trump mai spune spune că, uitându-se la parlamentarii democraţi din faţa sa în această seară, îşi dă seama că "nu poate spune absolut nimic pentru a-i face fericiţi sau pentru a-i face să se ridice, să zâmbească sau să aplaude". "Este foarte trist. Nu ar trebui să fiţi aşa", le spune Trump democraţilor.