Un cetăţean grec, de origine rusă, prins în Viena. Spiona pentru serviciul secret al Armatei ruse
Contraspionajul intern din Austria suspectează un bărbat de 39 de ani, cetăţean grec de origine rusă, fiul al unui diplomat rus care a fost la post la Viena, că lucrează ca agent al serviciilor secrete ruseşti, relatează "Der Standard". Publicaţia precizează că demascarea presupusului spion s-a făcut în cadrul unei operaţiuni speciale, în cursul căreia au fost confiscate de la suspect un detector de semnale, dispozitive de ascultare, o vestă antiglonţ, telefoane mobile, laptopuri şi tablete, notează news.ro.
De Redactia Observator la 19.12.2022, 15:50Cetăţeanul grec de origine rusă este suspectat că, timp de mai mulţi ani, a desfăşurat activităţi de spionaj pentru serviciul de informaţii militare rus (GRU) în detrimentul Austriei, a anunţat luni, într-un comunicat, Ministerul de Interne de la Viena. La rândul său, tatăl suspectului a fost ofiţer al serviciilor secrete ruseşti, detaşat ca diplomat în Germania şi Austria în timpul serviciului său activ.
Bărbatul în vârstă de 39 de ani fusese antrenat în Rusia
Potrivit Ministerului austriac de Interne, suspectul în vârstă de 39 de ani, al cărui nume nu este dezăvluit, fusese angajat de GRU şi a urmat o pregătire militară specială în Rusia. Acesta a fost în contact cu diplomaţi şi ofiţeri de informaţii din diferite ţări. De asemenea, el s-a aflat la Moscova cu puţin timp înainte şi în timpul invaziei militare ruse din Ucraina.
Ministerul austriac de Interne a făcut acest anunţ luni, într-un comunicat, după o anchetă desfăşurată de agenţia sa internă de informaţii "în strânsă cooperare internaţională" cu ţări şi instituţii pe care nu le numeşte. Ministerul a descris rolul suspectului ca fiind acela de a relata ceea ce se discuta în general la Viena. "Se bănuieşte că a fost folosit ca sursă de informaţii pentru ceea ce se spunea în ţară, în rândul populaţiei austriece şi al presei cu privire la politica externă, la societate în ansamblu şi la politica de securitate şi, prin urmare, a fost adus la Moscova în perioada premergătoare operaţiunii militare (din Ucraina) pentru a evalua posibilele reacţii externe", afirmă ministerul.
- Bărbat din Canada, acuzat că ar fi spion pentru China. Efectua cercetări pentru o universitate chineză: "O putere...
- Grecia va interzice vânzarea de programe spion, în urma scandalului interceptărilor telefonice
- Partidele de opoziție cer o anchetă în cazul dezvălurilor legate de agenții lui Putin care ar fi spar telefonul...
Suspectul, care riscă până la cinci ani de închisoare pentru "sprijinirea unei agenţii secrete de informaţii în detrimentul Austriei", nu este în arest preventiv, dar justiţia ar urma să ai măsuri suplimentare, neprecizate de comunicatul ministerului condus de Gerhard Karner.
Presupusul spion nu a avut mai deloc un loc de muncă la Viena şi primea beneficii de la stat, dar cu toate acestea, a făcut nu mai puţin de 65 de călătorii în străinătate între 2018 şi începutul anului 2022 şi a cumpărat proprietăţi în Viena, Rusia şi Grecia, iar la o percheziţie imobiliară a fost găsit un detector de semnal care poate găsi microfoane şi camere ascunse. "Locaţiile conspirative din zona Vienei au fost folosite pentru schimbul de informaţii, iar personalul diplomatic al Federaţiei Ruse a fost, de asemenea, găsit în strânsă legătură, din punct de vedere al timpului şi al locului, cu aceste locaţii", arată autorităţile austriece.
În timpul percheziţiei de la proprietăţile suspectului, au mai fost confiscate, printre altele, o protecţie antiglonţ, telefoane mobile, laptopuri şi tablete, de pe care au fost analizate în total zece milioane de fişiere. "Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a adus mari provocări şi pentru Oficiul pentru Protecţia Constituţiei. Datorită investigaţiilor meticuloase ale Serviciului de Protecţie a Statului şi a cooperării internaţionale strânse, un spion rus a putut fi depistat. Le mulţumesc anchetatorilor pentru angajamentul lor deosebit", a declarat ministrul de interne Gerhards Karner, citat în comunicatul ministerului său.