Un seism de magnitudinea 6,1 a avut loc în Japonia. Cutremurul a ajuns până în regiunea Fukushima
Un cutremur de magnitudinea 6,1 a avut loc luni în largul părţii centrale a Japoniei şi a zgâlţâit Tokyo şi alte oraşe, potrivit Agenţiei Meteorologice Japoneze (JMA), însă nu a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP, citat de News.
De Redactia Observator la 14.11.2022, 12:53Epicentrul cutremurului, care a avut loc la ora locală 17:09 (10:09, ora României), a fost localizat în largul departamentului Mie, la o adâncime de aproximativ 350 de kilometri, potrivit JMA. Institutul american de geofizică USGA a evaluat magnitudinea seismului tot la 6,1.
Nicio pagubă şi niciun rănit nu s-au raportat, imediat, şi nicio anomalie la Centrala Nucleară Fukushima (nord-est), distrusă de un cutremur şi un tsunami devastator în 2011, care a declanşat o gravă catastrofă nucleară, potrivit postului public japonez de televiziune NHK.
Circulaţia trenurilor a fost întreruptă după seism
- "Îmi este teamă în fiecare zi de cutremur". Bucureștenii se gândesc cu groază că un seism cu magnitudine...
- Filmul celui mai puternic cutremur din România în ultimii 4 ani: "S-a zguduit patul, mă mir cum de nu a căzut"
- "ShakeAlert" a trimis românilor cu Android alerta despre cutremurul de 5,4. Cum funcţionează sistemul care...
Regiunile Fukushima şi Ibaraki, situate în nordul japoniei, au înregistrat zguduituri mai puternice pe scala japoneză - de nivelul 4 din 7 -, în pofida faptului că aceste regiuni se află la sute de kilometri de epicentru.
Circulaţia trenurilor de mare viteză (TGV) Shinkansen şi metroului din Tokyo a fost întreruptă pentru scurt timp după seism, dar s-a reluat.