Valerie Bacot, femeia acuzată că și-a ucis tatăl vitreg, care a violat-o apoi i-a devenit soț și proxenet, a fost eliberată. Finalul unui proces care a șocat Franța
Valerie Bacot, o femeie din Franța care a recunoscut că și-a ucis soțul după aproape două decenii de abuzuri, a fost eliberată. Instanța a decis să o condamne la patru ani de închisoare, dintre care trei cu suspendare. Bacot a executat deja un an de închisoare, așa că, acum, calvarul ei s-a încheiat.
De Redactia Observator la 26.06.2021, 20:30Valérie Bacot a fost condamnată la patru ani de închisoare, dintre care trei cu suspendate. A fost eliberată pentru că a executat deja un an în închisoare, a declarat avocatul lui Bacot, Nathalie Tomasini, în fața instanței Chalon-sur-Saone din Franța, scrie CNN.
Coșmarul trăit de Valerie
În mai, Fayard, una dintre cele mai cunoscute edituri din Franța, a publicat povestea lui Bacot - ”Toată lumea știa”. Cartea este o lectură sumbră: 198 de pagini care spun povestea dură care a început atunci când Bacot, cu o mamă alcoolică și un tată în mare parte absent, avea 12 ani, iar tatăl vitreg Daniel Polette a violat-o. La acea vreme, ea spune că habar nu avea ce i s-a întâmplat și că și-a dat seama doar după o lecție de biologie la școală.
Daniel Polette, tatăl vitreg care i-a devenit mai târziu soţ, a fost închis pentru incest în 1995, dar i s-a permis să se întoarcă la familie, inclusiv la tânără, după trei ani şi a continuat să o violeze. „Nimănui nu i s-a părut bizar că Daniel s-a întors să locuiască cu noi de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic”, spune ea în carte. „Toată lumea știa, dar nimeni nu a spus nimic.” Într-o zi, a auzit-o pe mama ei spunând: „Nu mă bag atâta timp cât nu rămâne însărcinată”.
- Femeie judecată pentru că și-a ucis tatăl vitreg care a violat-o de la 12 ani, apoi i-a devenit soț și...
- Cum s-a schimbat viaţa celor două surori minore, dupa ce au fost violate si au devenit mame
- Adolescentă abuzată şi ucisă de propriul tată, mama ştia tot, dar nu a mişcat un deget. Cei doi au ascuns...
La 17 ani a rămas însărcinată, iar Polette s-a mutat cu ea într-un apartament şi au trăit ca soţ şi soţie. Au urmat încă trei copii, alături de bătăi şi abuzuri aproape zilnice.
Bacot scrie că ea și copiii au trăit cu frică. El i-a spart nasul, a lovit-o în cap cu un ciocan, i-a aranjat întâlniri lesbiene, pe care le-a filmat, și a ținut-o prizonieră. Ea nu avea voie să vorbească cu nimeni când ieșea la cumpărături și el a ajuns să-i spioneze prietenii și rudele, povestește femeia. Apoi Polette a decis să o prostitueze pe Bacot.
Pe 13 martie, după ce a fost violată de un client, a luat pistolul pe care soțul ei l-a ascuns între scaunele mașinii și l-a împușcat pe Polette. „Aceasta este o femeie care a fost distrusă și devastată, nu doar de lipsa dragostei materne, de violuri, de lovituri, de denigrare, de prostituție, ci și, mai ales, de indiferența societății”, scriu avocații lui Bacot.
"Toată lumea știa"
În cartea sa, Bacot spune că este adesea întrebată de ce nu și-a părăsit soțul. „Cred că dacă nu ați trăit acest tip de viață este dificil de înțeles. Când viața ta de zi cu zi este o serie de lovituri, amenințări, insulte și umilințe, ajungi să fii incapabil de gândire ... partenerul tău te-a spălat pe creier. Și crezi că tot ce spune el este adevărat. Crezi că problema este cu tine și nu cu el și că meriți tot ce primești ”, explică ea.
Janine Bonaggiunta, specialist în cazuri de violenţă domestică a declarat că există o „inerție” în societate în a ajuta femeile și pe copiii lor să scape de agresori. „Când am auzit această poveste, primul meu gând a fost că a început cu o fetiță care nu a fost ajutată, care a fost o victimă a violenței, la care părinții ei au fost complici”. „L-a ucis, dar nu este un criminal. Ea a fost victima”.
Cazul ei seamănă cu cel al lui Jacqueline Sauvage, care a devenit o cauză celebră în Franța pentru militanții împotriva violenței față de femei și fete. Sauvage a fost căsătorită timp de 47 de ani cu un alcoolic violent despre care a spus că a violat-o și a bătut-o pe ea și pe cele trei fiice ale sale și l-a abuzat pe fiul ei. În septembrie 2012, la o zi după ce fiul ei s-a spânzurat, Sauvage și-a împușcat soțul.