Vladimir Putin, trezit din somn de atacul cu drone asupra Moscovei. Cum a reacționat Kremlinul la bombardament
Opt drone au fost lansate în această dimineaţă către Moscova, în cel de-al doilea atac în mai puţin de o lună. Toate au fost doborâte, susţine armata, care acuză un act terorist al Ucrainei. Serviciile secrete ruse spun că aparatele de zbor au ţintit inclusiv cartierul de lux în care locuieşte Vladimir Putin. Kievul neagă însă orice implicare.
De Redactia Observator la 30.05.2023, 21:58- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Martor: Am auzit o explozie, dar nu am înţeles. M-am uitat pe fereastră şi nu am înţeles ce se întâmplă. M-am gândit că e cutremur, dar mi-am dat seama că mai degrabă ar fi o dronă.
Dronele au lovit mai multe clădiri. Imagini filmate imediat după atac, arată distrugerile la un bloc cu 25 de etaje. Cel puţin doi oameni au fost răniţi uşor.
Din somn a fost trezit şi Vladimir Putin
Potrivit unui deputat rus, trei drone au fost doborâte deasupra unei suburbii de lux a Moscovei, la zece minute de reşedinţa preşedintelui. Liderul de la Kremlin a fost informat despre atac în timp real, transmite purtătorul său de cuvânt. Oficialii ruşi denunţă un atac terorist şi dau vina pe Ucraina: "Regimul de la Kiev a ales o altă cale: calea atentatelor pentru a intimida Rusia, cetăţenii ruşi şi atacuri asupra clădirilor rezidenţiale. Este un semn clar al unor activităţi teroriste. Mai întâi vreau să spun că sistemul de apărare aeriană a Moscovei a funcţionat normal, deşi am văzut că sunt lucruri la care trebuie să lucrăm".
- Rusia acuză Ucraina de atacul ”terorist” cu drone de la Moscova. Kievul neagă şi răspunde ironic:...
- Atac cu drone asupra Moscovei, după ce Kievul a fost bombardat de două ori în aceeaşi zi. Autorităţile ruse...
- Kievul, bombardat de două ori în aceeaşi zi. Ucrainenii promit o ripostă dură; 100 de soldaţi ruşi ar fi fost...
Nu este prima dată când Moscova este atacată
La începutul lunii două drone au ajuns până deasupra Kremlinului, înainte de a fi doborâte. Oficialii de la Kiev susţin că nu au nicio implicare.
Mihailo Podoliak, consilier prezidențial al Ucrainei: Ucraina are legătură cu inteligenţa artificială. Referitor la atacuri, sigur că suntem bucuroşi să privim şi să prezicem o creştere a numărului atacurilor. Dar sigur că nu avem nimic de-a face în mod direct cu asta.
Armata lui Putin a atacat capitala Ucrainei de trei ori în 24 de ore. Noaptea trecută, o femeie de 33 de ani a murit şi 13 oameni au fost răniţi. Analişti militari susţin că Moscova vrea ca ucrainenii să îşi folosească cât mai mult din arsenalul antiaerian împotriva dronelor, înainte de un asalt mult mai important.