Ucraina cere deconectarea Rusiei de la GPS: "Acest sistem să nu ajute rachetele şi bombele ruseşti să distrugă oraşele civile"
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut ţărilor G7 deconectarea Rusiei de la GPS.
De Redactia Observator la 24.03.2022, 18:31- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
"Trebuie să privăm Rusia de capacitatea de a folosi GPS-ul în război. Acest lucru este foarte important. Pentru ca acest sistem să nu ajute rachetele şi bombele ruseşti să distrugă oraşele civile", a spus Zelenski într-un discurs la summitul G7 de joi.
Preşedintele ucrainean a cerut încă o dată ca statele membre NATO să ofere Ucrainei arme. "Cu cât se va întâmpla asta mai devreme, cu atât mai devreme va fi pace în estul Europei. Acest lucru este în interesul nostru. Este şi în interesul dumneavoastră. Libertatea trebuie să fie înarmată".
Zelenski, către NATO: "Dați-ne 1% din armele voastre"
Ucraina are nevoie de o "asistenţă miliatră nelimitată", deoarece Rusia "îşi foloseşte întregul arsenal" în războiul din această ţară, a cerut joi, la summitul NATO preşedintele ucrainean.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 29 LIVE TEXT. Boris Johnson a cerut liderilor lumii "mai mult ajutor letal pentru...
- SUA anunţă astăzi noi sancţiuni dure. Peste 40 de companii şi 300 de membri ai Dumei Ruse, pe lista neagră a...
- "Problema numărul 1" a piloţilor militari din Ucraina. Cât din spaţiul aerian al ţării ar fi controlat de Rusia
Volodimir Zelenski a îndeamnat NATO printr-o intervenție video să furnizeze Ucrainei ”1% din toate avioanele voastre, 1% din toate tancurile voastre”. ”Atunci când vom avea toate aceste lucruri, ne vor da, la fel ca vouă, 100% securitate”, a continuat el.
NATO trimite în Ucraina ajutor în caz de atac nuclear, chimic sau biologic
"NATO a căzut de acord că trebuie să ajute şi o să sprijine şi mai mult Ucraina. Vom continua să impunem sancţiuni fără precedent pentru Rusia şi vom continua să întroducem măsuri de descurajare şi să întărim Apărarea Alianţei. Vom oferi şi asistenţă în securitate cibernetică şi să vom ajuta Ucraina să se protejeze în faţa ameninţărilor biologice, chimice, radioactive şi nucleare" a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Măsurile NATO nu se opresc aici. Alianţa a cerut Chinei să nu sprijine regimul de la Kremlin şi a început întărirea substanţială a flancului de Est al Alianţei. Patru noi grupuri de luptă vor fi înfiinţate în România, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia. "NATO a aprobat Grupul de luptă care va fi poziționat în România. Am sperat să se realizeze repede şi s-a realizat. Este acel de grup pentru care Franţa va fi naţiune-cadru" a declarat Klaus Iohannis.