Vreme extremă în Europa. Furtuni deosebit de violente au făcut ravagii în Franța și Germania
Vreme extremă în Europa. Mai bine de jumătate din Franţa a fost sub avertizare de furtuni violente, cu grindină uriaşă. O persoană a murit şi zeci au fost rănite. În Germania a fost cod roşu de vijelii, în timp ce în Grecia au început deja incendiile de vegetaţie din cauza caniculei.
De Alexandra Paraschiv la 06.06.2022, 00:58Sunt imaginile care au adus spaima în mai multe departamente din Franţa. Codul portocaliu a adus pagube imense în aproape toată ţara. Până acum, o femeie de 30 de ani a murit din cauza inundaţiilor. Alţi 15 oameni sunt în stare gravă la spital din cauza accidentelor rutiere cauzate de vremea rea.
Furtuna a venit cu rafale de vânt de peste 120 de km/h şi grindină de mărimea unei mingi de golf. Peste noapte, mai bine de 15 mii de oameni au rămas fără curent electric şi s-au ales cu maşinile distruse.
Furtuna a ajuns şi în nordul Alpilor
Ploaia s-a intensificat rapid în vârful munţilor şi a adus cu ea bucăţi de grindină uriaşe, tunete şi fulgere. Imagini spectaculoase au fost surprinse şi în Paris, unde turnul Eiffel a fost lovit de trăsnet.
Starea de alertă rămâne în vigoare pentru 50 de departamente până mâine dimineaţă la ora 7.
Au început incendiile de vegetație în Grecia
În acelaşi timp, în Grecia, incendiile de vegetaţie au pus în alertă atât locuitorii din Atena, cât şi pompierii eleni.
Patru localităţi de la periferia capitalei au fost evacuate şi câţiva oameni au ajuns la spital, intoxicaţi cu fum. Mai multe vile şi maşini au fost avariate de flăcări. Uriaşul nor de fum negru putea fi văzut chiar şi din portul Pireu, aflat la 20 de kilometri. Spre dimineaţă, ordinul de evacuare a fost retras în trei din cele patru aşezări afectate.