Antena LIVE

William şi Kate nu urmează exemplul regelui Charles. Cum şi-ar dori să primească titlurile de prinţ şi prinţesă de Wales

Prinţul William şi soţia lui, Kate, au efectuat marţi prima lor vizită în Ţara Galilor după ce au devenit automat prinţ şi prinţesă de Wales în urma morţii reginei Elisabeta a II-a, însă, potrivit unei surse, nu doresc o ceremonie amplă prin care să primească în mod oficial aceste titluri, informează Reuters.

De la 28.09.2022, 09:25
Profimedia

Cuplul princiar a revenit pe insula Anglesey din largul coastelor nordice ale Ţării Galiloe, unde a locuit imediat după căsătorie şi unde prinţul William, devenit între timp moştenitorul tronului britanic, a lucrat ca pilot de elicopter pentru misiuni de salvare desfăşurate de Royal Air Force. Ei au vizitat Holyhead Lifeboat Station înainte să călătorească spre oraşul Swansea din sudul Ţării Galilor, unde s-au întâlnit cu voluntari reuniţi într-o biserică, relatează Agerpres.

William şi Kate devin prinţ şi prinţesă de Wales

Biroul lor de presă a precizat că prinţul William şi Kate au o afecţiune profundă pentru Ţara Galilor şi că îşi vor petrece mai mult timp în această regiune în calitate de prinţ şi prinţesă de Wales, titluri anunţate de noul rege Charles al III-lea în primul său mesaj public către poporul britanic după moartea reginei Elisabeta a II-a.

O sursă din anturajul casei regale a dezvăluit că nu există planuri pentru o ceremonie amplă de atribuire a acestor titluri care să semene cu cea organizată în onoarea prinţului Charles, care a primit titlul de prinţ de Wales în 1969 la Caernarfon Castle. În schimb, prinţul William şi Kate se vor concentra, potrivit aceleiaşi surse, pe acţiuni care să aprofundeze încrederea şi respectul poporului galez.

Cel mai mare dintre fiii actualului monarh britanic, care este şi moştenitor al tronului, este desemnat în mod tradiţional prinţ de Wales începând din anul 1301, când Edward I a oferit acest titlu fiului său, care s-a născut la Castelul Caernarfon din nordul Ţării Galilor.

Ți-a plăcut acest articol?

kate middleton marea britanie printul william regele charles regina elisabeta
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024