Antena Meniu Search
x

Curs valutar

William şi Kate Middleton devin Prinţ şi Prinţesă de Wales, titluri moştenite de la Charles şi Lady Diana. Mesajul regelui pentru Harry şi Meghan Markle

Regele Charles al III-lea şi-a exprimat vineri, în prima sa alocuţiune televizată ca suveran, "dragostea" pentru fiul său Harry şi soţia Meghan, un gest semnificativ către cuplul care a avut o relaţie tensionată cu restul familiei regale, relatează agenţiile internaţionale de presă. De asemenea, Charles le-a acordat titlurile de prinţ şi prinţesă de Walles fiului său cel mare William şi nurorii sale Kate, dând mai departe titlurile pe care el şi răposata lui soţie, Lady Diana Spencer le-au deţinut.

de Redactia Observator

la 09.09.2022 , 21:30

William şi Kate Middleton devin Prinţ şi Prinţesă de Wales William şi Kate devin Prinţ şi Prinţesă de Wales - Profimedia

"Vreau de asemenea să-mi exprim dragostea pentru Harry şi Meghan în contextul în care ei continuă să-şi construiască viaţa în străinătate", a spus suveranul, ale cărui relaţii cu fiul său mai mic s-au degradat foarte mult, potrivit presei britanice.

Noul titlul al Prinţului William şi al soţiei sale, Kate

În acelaşi discurs, Charles le-a acordat vineri titlurile de prinţ şi prinţesă de Walles fiului său cel mare William şi nurorii sale Kate, dând mai departe titlurile pe care el şi răposata sa soţie Diana le-au deţinut.

Articolul continuă după reclamă

"Cu Catherine alături de el, noii noştri prinţ şi prinţesă de Walles vor continua să inspire şi să conducă conversaţiile naţionale, ajutând la aducerea celor marginali în centru, acolo unde pot primi un ajutor vital", a spus Charles al III-lea, potrivit Agerpres.

Pe acelaşi subiect

Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani

Charles, care a devenit prinţ de Walles în 1958, a devenit în mod automat rege la moartea mamei sale. Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viaţă joi, la reședința sa de la Castelul Balmoral, înconjurată de familie. Funeraliile de stat urmează să aibă loc în 10 zile, la Westminster Abbey, Londra. Lideri din întreaga lume, inclusiv Joe Biden, Vladimir Putin şi Xi Jinping au adus un omagiu Reginei Elisabeta, cea mai longevivă suverană a Marii Britanii. Ea va fi urmată la tron de fiul ei, Charles, care devine Regele Charles al III-lea. Regele a declarat o perioadă de doliu, de astăzi, vineri, până la șapte zile după înmormântarea Reginei. 

Moartea Reginei Elisabeta a II-a i-a copleşit pe membrii familiei regale, care s-au grăbit să ajungă la Castelul Balmoral din Scoţia înainte ca aceasta să treacă în nefiinţă. Starea de sănătate a Reginei se înrăutăţise în ultimele ore, motiv pentru care cu toţii erau pregătiţi pentru ce era mai rău.

Fiul cel mic al Prinţului Charles, acum Regele Charles al III-lea, şi al lui Lady Diana Spencer, Harry, a ajuns însă prea târziu, la câteva ore după deces. Soţia sa, Meghan Markle, nu a venit deloc la patul de moarte al Reginei. Copiii Ducelui și Ducesei de Sussex au devenit Prințul Archie și Prințesa Lilibet, după moartea Reginei. Şi Prinţul William şi soţia sa, Catherine, şi-au asumat titlurile de Duce şi Ducesă de Cornwall, în urma regretatului eveniment.

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a se va face după un protocol stabilit cu ani înainte. Pentru că suverana s-a stins la Balmoral, primul ritual de înmormântare va fi unul scoţian. De acolo, trupul neînsufleţit va fi transportat la Edinburgh, în cel mai mic palat al Casei Regale. Apoi va fi adus la Londra, cel mai probabil cu ajutorul unui tren. Înmormântarea va avea loc la 10 zile de la data decesului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » William şi Kate Middleton devin Prinţ şi Prinţesă de Wales, titluri moştenite de la Charles şi Lady Diana. Mesajul regelui pentru Harry şi Meghan Markle