Zelenski l-a demis pe şeful Ukrenergo, acuzat că nu a protejat reţeaua electrică de atacurile Rusiei. Decizia i-a nemulţumit pe aliaţii occidentali
Război în Ucraina. Şeful Ukrenergo, reţeaua pentru transportul energiei electrice din Ucraina, a fost demis luni, au declarat surse citate de televiziunea publică Suspîlne, pe motiv că nu a reuşit să protejeze instalaţiile energetice ale ţării, aflate sub atacul constant al ruşilor, relatează Reuters, citată de news.ro.
De Redactia Observator la 03.09.2024, 11:30Potrivit Suspîlne, Volodimir Kudrîţki a fost demis cu un vot de 4-2 de către Consiliul de Supraveghere al companiei. Aceasta a declarat că va fi înlocuit de Oleksii Breht. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ukrenergo, a Ministerului Energiei din Ucraina sau a oficiali ucraineni de rang înalt, precizează Reuters.
Aliaţii occidentali ai Ucraineni, nemulţumiţi de decizie
Decizia vine după o întâlnire, săptămâna trecută, a preşedintelui Volodimir Zelenski cu a ofiţeri militari de rang înalt, care a fost dedicată valului de atacuri ruseşti asupra obiectivelor energetice ale ţării. Ministrul energiei, Herman Haluşcenko, a fost prezent şi el la respectiva întâlnire.
Chiar înaintea reuniunii Consiliului de administraţie al Ukrenergo, presa ucraineană a publicat o scrisoare din partea organizaţiilor occidentale active în Ucraina, inclusiv Uniunea Europeană, prin care, adresându-se prim-ministrului Denîs Şmîhal, îşi exprimau „profunda îngrijorare” cu privire la informaţiile privind demiterea iminentă a lui Kudrîţki. „Un astfel de eveniment ar putea pune în pericol capacitatea noastră colectivă de a sprijini Ukrenergo şi alte măsuri prioritare ale securităţii energetice vitale a Ucrainei”, avertizează scrisoarea.
- Vladimir Putin a sosit în Mongolia. Ucraina, Human Rights Watch şi Curtea Penală Internaţională cer arestarea lui
- Ucraina a pierdut 230 de km pătrați în Doneţk de când a invadat Kursk. "Ucraina plătește un preț mare în...
- România cumpără un Patriot de ultimă generaţie, din fonduri nerambursabile, în locul celui donat Ucrainei....
Iaroslav Jelezniak, deputat din opoziţie, a prezis că reacţia internaţională va fi „rapidă şi destul de dureroasă”. Mass-media ucrainene au sugerat că principalul motiv din spatele concedierii a fost incapacitatea companiei de a furniza apărări adecvate pentru siturile energetice şi nereguli în atribuirea contractelor.
Ziarul Ekonomîcina Pravda a citat surse guvernamentale anonime care au declarat că Kudrîţki, şef al companiei din 2020, nu a reuşit să pună în aplicare deciziile luate la reuniunile anterioare ale comandamentului militar. În cei doi ani şi jumătate de război, Rusia a alocat resurse considerabile pentru a ataca şi a dezactiva obiective energetice ucrainene cheie. Forţele Moscovei au lansat un nou val de atacuri în cursul săptămânii trecute.