Antena LIVE

Curs valutar

Video

Autocar cu 60 de oameni la bord, accident mortal în Suceava. Un tânăr a sfârșit pe loc, la volanul unei Alfa Romeo

Accident mortal pe DN17, în localitatea Prisaca Dornei, comuna Vama, județul Suceava. Un tânăr de 20 de ani a murit, după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit cu un autocar în care se aflau 60 de persoane. Tragedia s-a produs puțin după miezul nopții.

De la 10.02.2022, 14:04
WhatsApp
Vezi și:

Din primele informații, un autoturism Alfa Romeo, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 20 de ani a intrat în coliziune cu un autocar, pe DN17, în localitatea Prisaca Dornei, județul Suceava.

Accidentul a avut loc noaptea trecută.

Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit

Pe acelaşi subiect

În urma impactului violent, băiatul de 20 de ani a murit, iar un tânăr care se afla în autocar a fost rănit. Acesta din urmă a fost transportat la spital, conștient și cooperant.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță. Pasagerii autocarului au fost cazaţi la căminul cultural până când vor fi preluaţi de alt mijloc de transport.

”Coliziune între un autoturism şi un autocar, pe raza localităţii Prisaca Dornei. Din nefericire, şoferul autoturismului, un bărbat de 40 de ani, a fost declarat decedat. O singură persoana din autocar (un bărbat de 30 de ani), a fost transportată la spital, fiind conştientă şi cooperantă, dar cu traumatisme în urma accidentului rutier”, a transmis, ISU Suceava.  

Autocarul implicat în accident mergea spre Franța

Autocarul, care se deplasa pe ruta Iaşi - Lyon (Franţa), avea 60 de persoane la bord,  iar avariile suferite nu i-au permis să-şi continue drumul.  

”Până la sosirea unui alt mijloc de transport, pompierii militari au luat legătura cu autorităţile locale ale comunei Vama, care au pus la dispoziţie un spaţiu încălzit, în incinta căminului cultural”, au mai precizat pompierii suceveni.  

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident suceava autocar prisaca doamnei
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024