Antena LIVE

Curs valutar

Video

Incendiu în Thassos. Mărturiile turiştilor români: "Acolo era iadul"

Au venit în vacanţă şi s-au trezit în Infern. Turiştii aflaţi în Thassos, au trăit clipe de groază. Un incendiu de vegetaţie a izbucnit aseară în apropierea staţiunii Potamia, una dintre destinaţiile preferate ale românilor, iar fumul şi cenuşa au ajuns până pe plajă. Pompierii s-au luptat ore bune pentru a ţine flăcările sub control. Pericolul însă nu a trecut.

De la 12.08.2022, 11:23
WhatsApp
Vezi și:

Turist: „Doamne, cât de aproape e! Nu pot să cred aşa ceva! Arde în Potamia, nu ştiu, în Pavia, e groaznic. De două ore arde.”

Sunt imaginile care au tăiat răsuflarea localnicilor şi turiştilor din staţiunea Skala Potamia. O mare de foc a apărut pe unul dintre versanţii, la poalele căruia se întinde celebra staţiune de pe insula Thassos. Era puţin după ora 20. Martorii povestesc că au simţit mai întâi mirosul de pădure arsă, apoi a început să ningă peste ei cu cenuşă.

Dan Adrian Drăgan, reprezentant ForumThassos: „Dacă aseară am văzut imagini copleşitoare, cu cerul roşu şi cu dealuri pline de flăcări, am văzut în această dimineaţă că flăcările s-au mai domolit, acţiunea pompierilor a avut efect, acum este foarte mult fum.”

Dan Adrian Drăgan, reprezentant Thassos: “Vântul a împins focul către centrul insulei, către zonele împădurite.”

Pe acelaşi subiect

Sute de turişti români, veniţi să se relaxeze, au privit îngroziţi cum focul înghite pădurea de pini situată la doar câţiva kilometri de plajă.

Turist: "Nu vreau să mă gândesc ce noapte au avut pompierii. Am urmărit incendiul de la început prin telescop și acolo era iadul."

Un copil român numără maşinile de pompieri care trec pe lângă el - va fi una dintre amintirile de vacanţă

Copil: “3, 4, 5, 6, 7, maşina de poliţie, 8!”

În total, au fost mobilizaţi peste o sută de pomieri, cu 18 autospeciale. Le-au sărit în ajutor zeci de voluntari. Vântul puternic şi vegetaţia extrem de uscată, în urma lunilor lungi de secetă, le-au făcut misiunea imposibilă. Zona este şi ea greu accesibilă şi pentru că focul a izbucnit noaptea, pompierii nu au putut interveni şi din aer. Doi voluntari au fost răniţi la picioare, după ce câţiva copaci care ardeau s-au prăbuşit peste ei.

Spre dimineaţă, autorităţile locale au hotărât să evacuaze două sate, de teamă că focul ar putea ajunge la casele lor.

Bogdan Geaboc, turist: “Foarte mulţi turişti împachetau, strângeau hainele şi le puneau în geamantane, lucru pe care l-am făcut şi noi de altfel.”

La ivirea zorilor, au fost chemate în ajutor mai multe avioane şi elicoptere

Abia după-amiază, pompierii au anunţat că au reuşit să ţină parţial incendiul sub control. Însă pericolul nu a trecut. Grecia e sub cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi extrem de ridicate. Încă de la începutul săptămânii autorităţile din Thassos au ridicat nivelul de alertă în ce priveşte riscul de incendii şi au interzis accesul în mai multe zone împădurite de pe insulă. Ministerul Român de Externe îi sfătuieşte pe românii care au programate vacanţe în această perioadă să evite drumurile forestiere.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.

Alexandra Paraschiv

Alexandra Paraschiv, redactor pentru secţia ştirilor Externe de la Observator şi studentă la master, Jurnalism. ...

thassos incendiu potamia grecia turisti vacanta
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025