Primele imagini ale accidentului cu 3 morţi din Vaslui. Şapte copii erau în maşina groazei. Se îndreptau spre un loc de joacă din Bârlad
Accident înfiorător, seara trecută, pe Drumul Naţional 24 A, din judeţul Vaslui. Un TIR a acroşat o căruţă, iar şoferul unei masini aflat în spatele mastodontului nu a mai apucat să frâneze şi a ajuns sub remorcă. Impactul a fost devastator. Doi copii, de 2 şi 5 ani, şi şoferul maşinii au murit, iar alte 10 persoane au fost rănite.
De Ovidiu Cojocaru la 12.07.2022, 12:22- ATENŢIE! Imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional
În accident au fost implicate un camion, un autoturism şi o căruţă. În urma impactului, trei persoane au murit. Printre victimele care şi-au pierdut viaţa se află şi doi copii de 2, respectiv 5 ani. Alte 10 persoane au fost rănite şi au fost transportate la unitățile medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Doi copii, victime nevinovate ale accidentului
Tragedia s-a petrecut în apropierea localităţii vasluiene Popeni. Şoferul unui TIR a văzut foarte târziu că o căruţă circulă pe marginea şoselei şi a frânat brusc, încercând să evite impactul. Fără succes, însă. În spatele mastodontului, şoferul unui autoturism n-a mai putut nici el să frâneze în timp util, din pricina vitezei mari, iar maşina s-a izbit violent de remorca TIR-ului şi s-a făcut zob.
În camion se afla doar şoferul, un bărbat de 54 de ani din comunca Fălciu, judeţul Vaslui. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Alte două persoane se aflau în căruţa răsturnată, un bărbat de 45 de ani şi tatăl acestuia, de 74 de ani, ambii din comunca Popeni.
- "Neatenţia costă foarte mult". Filmul carnajului din Vaslui. Doi copii de 2 şi 5 ani, victime nevinovate în...
- Accident grav în Vaslui. Două persoane, între care un copil de 3 ani, au murit. Alte 9 au fost rănite. A fost...
- Românii implicaţi în accidentul din Ungaria, în care 2 persoane au murit şi alte 9 au fost rănite, erau din...
Cele mai multe dintre victime au provenit din autoturismul care s-a lovit puternic de camion. Toate persoanele erau din oraşul Murgeni şi mergeau la un loc de joacă din Bârlad. 7 copii se aflau în maşină, alţi cinci pasageri erau adulţi.
Şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 32 de ani a murit pe loc, la fel şi o fetiţă de doi ani. Un alt copil, în vârstă de 5 ani a fost declarat decedat câteva ore mai târziu, la spital.
Autorităţile au activat imediat Planul Roşu de intervenţie. Doisprezece oameni se aflau în autoturism, printre care şi şapte copii. Şoferul maşinii, în vârstă de 24 de ani şi unul dintre copii, o fetiţă de doar doi ani, au murit pe loc, în urma impactului devastator
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.