Scandal pe Otopeni: oamenii au aşteptat 10 ore un zbor către Madrid, timp în care au fost blocaţi în aeroport
Scandal uriaş pe aeroportul Otopeni. Pasagerii unei curse cu destinaţia Madrid au aşteaptat mai bine de zece ore să fie îmbarcaţi, pe motiv că aeronava s-ar fi defectat. Revoltaţi, oameni ne-au trimis imaginile pe Fii Observator. Abia în urmă cu câteva minute, după o zi de chin, au fost îmbarcaţi.
De Greta Neagu la 27.06.2023, 18:34Înţelegem că ar fi trebuit deja să decoleze această aeronavă spre Madrid, de la unul dintre pasagerii care ne-a scris, de altfel, pe Fii Observator, despre această situaţie. Avionul ar fi trebuit să decoleze în această dimineaţă, la 06.55, de pe cel mai mare aeroport din ţara noastră, Henri Coandă din Otopeni, să plece spre Spania.
Plimbaţi ore întregi între pistă şi aeroport
Pasagerii au fost debarcaţi şi plimbaţi între pistă, autobuz şi incinta aeroportului, de unde nu au fost lăsaţi să plece, se plângeau aceştia, mai ales că au stat ore întregi cu cei mici alături, în căldură.
Li s-a oferit şi alternativa de a merge la hotel, însă, la scurt timp, li s-a explicat faptul că aeronava va decola. Iată că, după multe ore de aşteptare pe aeroport s-a întâmplat acest lucru.
- Scandal în timpul unui zbor spre Spania. 30 de turişti beţi care s-au bătut în avion, întâmpinaţi de poliţie...
- Ghinioane cu repetiţie pe aeroportul din Braşov. Un zbor către Londra, întârziere de 6 ore: aeroportul inaugurat...
- S-a stricat trenul care face legătura între Aeroportul Otopeni şi Gara de Nord. Călătorii s-au dat jos şi au...
Reacţia Wizz Air
"Wizz Air confirmă că zborul W4 3171 de la București la Madrid din 27 iunie a acumulat o întârziere semnificativă din cauza faptului că aeronava programată să opereze zborul a trebuit să fie supusă unei verificări tehnice neprogramate. Pasagerii afectați au fost informați cu privire la această situație. Wizz Air își cere scuze pentru orice inconvenient și reamintește că face tot posibilul pentru a minimiza întârzierile", au transmis reprezentanţii companiei.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.