Ziua şi atacul urşilor. Oamenii din Vatra Dornei cer autorităţilor să ia măsuri, după ce au fost vizitaţi de urşi
Nu trece o zi fără ca oamenii să nu fie martori la atacul urşilor porniţi în căutarea hranei. Un urs a fost surprins ieri-noapte la "plimbare" prin centrul comunei Panaci din Vatra Dornei.
De Mihaela Uretu la 23.06.2021, 17:23- Imagini şi informaţii trimise pe Fii Observator
Episoadele în care urşii coboară în localităţile din zona de munte, distrug curţile oamenilor şi caută hrană sunt din ce în ce mai frecvente. Localnicii din Vatra Dornei sunt terorozaţi pentru că de luni bune sunt vizitaţi de urşi.
Cea mai recentă vizită a fost făcută chiar seara trecută, atunci când un urs a fost surprins la "plimbare" prin centrul comunei Panaci. Oamenii sunt exasperaţi şi spun că astfel de incidente se repetă tot mai frecvent.
Via Fii Observator: Avem o problemă foarte mare cu urșii la Vatra Dornei iar autoritățile nu se sesizează. Oare așteaptă să fie mâncat un om? Au coborât în gospodării și au mâncat oi, viţei, găini, porci. Este un adevărat strigăt de ajutor al crescătorilor de animale din zona de munte care deocamdată a rămas fără ecou. Eu personal m-am întâlnit cu ursul, mi-a apărut în faţa mașinii pe drumul public.Totul se întâmplă în Vatra Dornei și în împrejurimi.
Mai mulţi urşi i-au terorizat şi pe oamenii din localitatea Stânceni, din judeţul Mureş. Au ucis mai multe animale şi au făcut ravagii în zeci de gospodării, iar oamenii spun că sălbăticiunile nu se mai sperie nici de strigăte, nici de câini ori petarde.
- Oamenii dintr-o comună din Mureş, terorizaţi de urşi: "Mă duc la lucru dimineaţa, îmi iese înainte şi am...
- Surpriză pentru şoferi, în drum spre Cota 1400, din Sinaia. S-au trezit cu trei urşi jucăuşi printre maşini
- Se caută măsuri pentru a putea îndepărta urşii din oraş. Autorităţile locale depăşite de situaţie
- material realizat cu informaţii primite pe Fii Observator -
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.