100 de ani de reţete româneşti! Secretele dulciurilor de la Capşa şi ale micilor de pe strada Covaci

Românii au ajuns să fie cunoscuţi în toată lumea pentru bucătăria tradiţională, încă de la începutul secolului al-19-lea! De la preparatele Casei Capşa, până la celebrii mici ai lui Iordache de pe strada Covaci.

• Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi

Românii au ajuns să fie cunoscuţi în toată lumea pentru bucătăria tradiţională, încă de la începutul secolului al-19-lea! De la preparatele Casei Capşa, până la celebrii mici ai lui Iordache de pe strada Covaci.

1868, Calea Victoriei. O cofetărie de familie ia naştere sub conducerea fraţilor Constantin şi Grigore Capşa. Grigore este cel şcolit la una dintre cele mai bune ciocolaterii din Europa - Boissier, Paris, şi aduce reţeta succesului înapoi acasă, la Bucureşti.

Astăzi, cofetăria încă există şi serveşte prăjituri, bomboane şi torturi după aceleaşi reţete vechi de 100 de ani.

În Balcani, era restaurantul cel mai prestigios! Era destul de multă lume răsfăţată care spunea: În weekend, plecăm la Bucureşti să mâncăm un parfait la Capşa! Vă vine să credeţi?! Ei bine, lucrul acesta s-a întâmplat, ne dezvăluie Georgeta Filitti.

Cofetăria românească a reuşit să se facă cunoscută pe tot globul datorită unei singure prăjituri.

În urmă cu aproape un secol mareşalul Joffre intra pentru prima oară în cofetăria Casei Capşa. Acum, la aproape 100 de ani diferenţă şi noi putem gusta din aceeaşi prăjitură după o reţetă secretă, care îi poartă numele.

Forma cilindrică a joffrei a fost inspirată de caschetele militare ale francezilor. Iar pentru că Joffre suferea de diabet, tot gustul a fost concentrat într-o prăjitură de mici dimensiuni.

Mareşalul a fost foarte încântat, prăjitura s-a păstrat şi în genere toate mesele care s-au desfăşurat atunci, de la intrarea francezilor în Bucureşti până la încheierea păcii, sunt un triumf al lor, dar să ştiţi că este şi un triumf al bucătăriei româneşti! Şi aş zice că în fruntea aceastei bucătării a fost Capşa, povesteşte Georgeta Filitti.

Timp de aproape un secol, reţeta prăjiturii a rămas un secret bine păzit. Nicoleta Toma s-a angajat în cofetăria Capşa când era doar un copil. Acum, după 20 de ani, acolo este a doua sa familie. 

Nu poate fi decât o mare bucurie că fac parte din această casă şi istorie şi cu mare drag şi bucurie în suflet pot să o redau mai departe micilor cofetari care doresc să vină la noi, dezvăluie NICOLETA TOMA, cofetar şef la CASA CAPŞA.

Astăzi, în Centrul Vechi al Capitalei, au rămas localuri de renume care vor să ducă bucătăria boierească mai departe, aşa cum se întâmplă la Hanul Lui Manuc încă din anul 1808. 

O reţetă tradusă din chirilică, de la 1842, culegere făcută de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi. M-am inspirat de acolo, povesteşte IUSTIN MANEA, şef bucătar la HANUL LUI MANUC.

Odată deschis cuptorul, ni se dezvăluie două preparate care ar putea hrăni o masă întreagă. Însă acum 100 de ani, din ele s-ar fi înfruptat un singur boier. Ospeţele durau atunci chiar şi opt ore. 

Avem un curcan dezosat, tăiat pe spate, desfăcut, după care îl umplem cu carne tocată, ficat de gâscă, slăninuţă afumată, explică IUSTIN MANEA, şef bucătar la HANUL LUI MANUC.

Călătoria gastronomică ne poartă pe faimoasa stradă Covaci, la cârciuma lui Iordache. Acum un secol, festinul începea cu aperitivul lichid. În complicitate cu ospătarii, clienţii dezvoltaseră propriul limbaj. Cine dorea o ţuică... cerea "o idee". Ideea venea la "ciocan", aşa cum era numită sticluţa care conţinea băutura. Vinul îndoit cu apă minerală era numit "miş-maş", iar pentru apă simplă comandai, pur şi simplu, "o naturală". Pentru trezire aveai şi opţiunea unui "taifas", adică o cafea. Abia apoi urma mâncarea.

Data încă din vremea lui Caragiale, sunt personaje d-ale lui, Lache şi Mache, care vin aici şi petrec şi alţii, restaurantul era foarte vizitat, lumea era foarte bucuroasă pentru că avea cei mai faimoşi mititei şi cărnărie pregătită la garniţă, sarmale, detaliază Georgeta Filitti.

Aici era locul unde îşi petreceau nopţile George Enescu, Caragiale şi Haşdeu. Şi tot aici ar fi apărut micii. Se spune că într-o seară în care restaurantul era foarte aglomerat, bucătarul a rămas fără maţe pentru cârnaţi, aşa că a decis să frigă direct pe grătar carnea condimentată. Astăzi, în localurile cu istorie, gusturile de altădată se împletesc cu spiritul fermecător şi neatins al României de odinioară.