Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cadouri de Valentine's Day. Specialiștii vin cu sfaturi care vă pot inspira în alegerea darului perfect

Dacă n-aţi apucat să luaţi un cadou pentru partenerul de viaţă, să ştiţi că nu mai aveţi prea mult timp. Au fost destui care căutau cadoul perfect chiar şi aseară. Pe lângă clasicele buchete de trandafiri roșii, parfumurile și bijuteriile şi-au găsit şi ele locul în pungile de cadouri. Specialiștii vin și cu câteva sfaturi care v-ar putea inspira în alegerea darului potrivit de Valentine's Day. 

De la 14.02.2023, 10:07
WhatsApp
Vezi și:

Poate cea mai aşteptată zi din an pentru îndrăgostiţi, 14 februarie e şi un prilej numai bun pentru cadouri speciale. 

Alina Raiu, manager magazin: În perioada aceasta trebuie să recunoaștem că domnii sunt cei care se gândesc foarte mult la partenerele de viață și atunci cu siguranță ei sunt cei care încearcă să găsească cadoul perfect. Moscul este unul dintre cele mai apreciate și căutată aroma, având o aromă delicată dar care se amplifică în timp și are un siaj fenomenal.

Parfumurile sau bijuteriile, o alegere potrivită pentru doamne

Se spune că parfumul este cel mai elegant accesoriu, iar mirosul este cea mai puternică formă a memoriei. Iar pe asta au mizat și cei care și-au dorit să-și surprindă plăcut iubitele. Iar pentru pretenţioşi, se pot face chiar mai multe.

Pe acelaşi subiect

Alina Raiu, manager magazin: Avem o idee de cadouri pentru persoanele care doresc să păstreze o amintire pe viață, este vorba despre cutia noastră personalizată, se poate grava mesajul pentru persoana iubită, fie nume, fie un text, se poate pune atât pe cutie cât și pe sticluță și parctic este o amintire care vă rămâne foarte multă vreme.     

Citește și:
Mesaje de Valentine’s Day pentru el. Cele mai frumoase declarații, felicitări și urări de Ziua Îndrăgostiților

Altfel, bijuteriile sunt mereu o alegere potrivită pentru un cadou deosebit în ziua în care sărbătorim dragostea. 

Mădălina, reprezentant comercial: Clienții majoritatea sunt bărbați, caută bijuterii alese special pentru iubitele, soțiile lor, mai ales inelele de logodnă sunt foarte căutate în perioada aceasta. Avem în general pietre prețioase și semi-prețioase, cam toate pietrele deosebite din lume, diamantele sunt foarte căutate pentru inelele de logodnă. 

Indiferent de ce cadou vom alege în final, Valentine`s Day se va cunoaște și la portofel. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

valentines day cadouri valentines day magazine parfum bijuterii iubire sarbatoare
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025