Cu gleznele la vedere sau cizme cu toc, unii români au încurcat pârtiile de schi cu podiumul de modă
Aglomeraţia de pe şosele s-a mutat pe pârtii. Mulţi au fugit la munte doar pentru o zi şi pare că l-au confundat cu un podium de modă. La doar câteva grade în termometre, oamenii au mers la săniuş cu blugi rupţi, colanţi, fără mănuşi sau căciulă. Iar doamnele au înlocuit bocancii cu cizmele cu toc.
De Claudiu Loghin la 27.12.2020, 21:57Pârtia din Predeal a fost colorată astăzi de marea de turişti. Mulţi însă păreau că au ales destinaţia după inspiraţia de moment. Aşa au ajuns pe zăpadă în tenişi, cu şosete scurte, blugi trei sferturi sau rupţi.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Pârtia Clăbucet sosire este oficial închisă pentru practicanţii de schi şi snowboard, dar este plină de sănii la această oră. La Predeal este zăpadă suficientă pentru ca cei care iubesc iarna să vină aici pe bandă rulantă la propriu şi la figurat.
Pe marginea pârtiei, turiştii au alunecat mai ceva ca săniuţa. În schimb doamnelor care au confundat întinderea de zăpadă cu un podium de modă, platformele şi cizmele cu toc le-au creat probleme.
Cum trebuie să te îmbraci la munte
Salvamontiştii spun că bocancii de munte şi hainele termoizolatoare sunt obligatorii la 0 grade, cât a fost astăzi în Predeal. Altfel pericolele sunt mari.
Eugen Pepelea, Jandarmeria Montană Predeal: În primul rând, se pot accidenta ei şi-i pot accidenta şi pe cei de lângă ei. Un echipament adecvat înseamnă, în primul rând, siguranţă.
Că iarna e frig au descoperit pe pielea lor şi câţiva tineri care au vrut să simtă adrenalina, în Harghita. Colanţii şi blugii au fost la modă şi printre turiştii care s-au dus la săniuş în Păltiniş.
În mai multe zone montane, în această noapte se depune un nou strat de zăpadă. Este cod galben de ninsori şi viscol în special la peste 1700 de metri altitudine.