Românii care au reînviat tradiţia Pluguşorului, în Galaţi. Le amintesc localnicilor de copilărie şi un timp pe care-l credeau pierdut
Tradiţiile şi obiceiurile de Anul Nou sunt sarea şi piperul sărbătorilor! Cete de tineri cu tălăngi, bice şi pluguri trase de cai au pornit la urat încă de la prima oră, în Galaţi. Oamenii le deschid cu drag porţile şi se bucură de Pluguşor.
De Adrian Obreja la 31.12.2023, 16:42"Este mare gălăgie în localităţile din judeţul Galaţi. Cetele de urători au plecat cu pluguşorul, cu uratul, încă de la primele ore ale dimineţii. Tradiţia spune că merg din casă în casă, la gospodarii din localitate, iar acolo unde găsesc poarta deschisă este semn că sunt primiţi", transmite Adrian Obreja, reporter Observator.
Tradiţii de Revelion: Primiţi cu Pluguşorul?
În imagini, este o ceată de urători din Bereşti. "Colindătorii s-au pregătit intens în ultimele două săptămâni pentru ziua de astăzi. Şi-au pregătit costumele populare, plugul tras de cai, plugul ornat cu tot felul de lucruri specifice Anului Nou, care simbolizează bogăţie şi belşug în primul an", adaugă Adrian Obreja, reporter Observator.
"Au reînviat tradiţia în ultimii ani, după ce o bună perioadă de timp nu s-a mai mers cu plugul prin localităţi. Acum au decis să reînvie tradiţia şi să aducă bucurie localnicilor, care îşi amintesc de perioada copilăriei lor", mai spune Adrian Obreja, reporter Observator.