Cercetător, despre "eşecul de proporţii" al candidaturii lui Iohannis la şefia NATO: Efecte negative asupra profilului, încrederii şi prestigiului de ţară

Autorităţile din România au decis să doneze Ucrainei un sistem de apărare anti-aeriană Patriot, pentru a rezista în conflictul armat cu Rusia, iar preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că renunţă la candidatura pentru o funcţie de top în cadrul NATO.

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Cele două măsuri, anunţate în cadrul şedinţei CSAT, au ridicat numeroase semne de întrebare, în special în legătură cu implicările avute în ceea ce priveşte politica externă a ţării noastre. În principiu, autorităţile din România au obţinut, la schimb, promisiunea că ar urma să primim un alt sistem de apărare asemănător, din partea aliaţilor NATO, dar apar şi aici anumite dileme.

Una dintre aceste dileme este dată de ce face România până în momentul în care intră în posesia sistemului de apărare anti-aeriană Patriot promis la schimb. Pe de altă parte, Klaus Iohannis, preşedintele României, a anunţat că şi-a retras candidatura pentru şefia NATO, măsură care pare să afecteze în mod serios imaginea României pe plan extern.

Noi am analizat ambele situaţii cu Marius Ghincea, cercetător la Institutul Universitar European din Florența. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:

- Două puncte importante s-au întâmplat sau rămân în urma acestei candidaturi, a lui Klaus Iohannis la şefia NATO. Primul punct, pozitiv am putea spune, este că România a depăşit anumite inhibiţii pe care le avea atunci când venea vorba de candidaturi la poziţii de vârf în organizaţiile internaţionale din care România este parte. Din acest punct de vedere este de lăudat faptul că România are candidaţi pentru poziţii de vârf la nivelul unor organizaţii de tipul NATO sau Uniunea Europeană. Însă, al doilea punct este ceva mai negativ şi este legat de faptul că, deşi România pare să aibă în ea ceva mai multă ambiţie în ceea ce priveşte poziţiile de top în organizaţiile internaţionale din care face parte, suferă de o lipsă de viziune sau de strategie. Nu pare să fie foarte clar dacă liderii de la Bucureşti au gândit foarte clar şi foarte strategic paşii legaţi de această candidatură. 

- Pare, cumva, că domnul Iohannis şi alţi lideri politici de la Bucureşti, care conduc diplomaţia românească, nu au fost foarte bine pregătiţi atunci când au anunţat această candidatură şi nu au ştiut exact cum să o administreze, care să fie managementul acestei candidaturi şi cum să strângă aliaţi, o coaliţie în jurul domnului preşedinte Klaus Iohannis. Asta ne duce la o pierdere de credibilitate sau, aşa cum sunt diplomaţii români, o pierdere în ceea ce priveşte profilul de ţară al României la nivel internaţional. 

- Pe de o parte este bine că România intenţionează să trimită candidaţi pentru poziţii de top din organizaţiile internaţionale din care face parte. Dar trebuie să o facă într-un mod inteligent, organizat. Faptul că preşedintele Iohannis, în nume personal, vrea o poziţie după sfârşitul mandatului prezidenţial este bine pentru România, dacă are succes, dar nu este deloc bine pentru România dacă se soldează cu un eşec de proporţii care are efecte negative în cee ce priveşte profilul de ţară, prestigiul şi încrederea aliaţilor de care România are nevoie.

- În urma acestui episod, cu această candidatură eşuată a preşedintelui Klaus Iohannis, ce rămâne este o diplomaţie românească ce pare puţin nealiniată cu priorităţile aliaţilor occidentali, o diplomaţie românească ce nu pare capabilă să construiască o coaliţie în jurul candidatului său. Totul pare, mai degrabă, doar o încercare a preşedintelui Iohannis de a-şi găsit un exit, o cale de ieşire, după terminarea mandatului prezidenţial. O cale de ieşire care să-l menţină la un nivel internaţional destul de ridicat.

- Acest eşec la NATO indică, totodată, şi faptul că avem şanse puţine de a ocupa poziţii de top la nivelul Uniunii Europene, în perioada următoare.

- Din punctul meu de vedere, şansele ca preşedintele Iohannis, personal, să obţină ceva sunt reduse. Din discuţiile mele cu oficiali de la Bruxelles, nimeni nu a apreciat candidatura românească pentru că a fost o surpriză pentru mulţi parteneri şi nu a fost coordonată cu alţi parteneri importanţi. 

- România are dreptul la un comisar, în viitoarea Comisie, iar eu sper ca România să se axeze pe comisarul pentru extinderea Uniunii, dar unde profilul preşedintelui Iohannis nu ar fi foarte compatibil. Aici am avea alţi diplomaţi români care ar fi mult mai compatibili. 

- Eu cred că, după terminarea mandatului de preşedinte, domnul Iohannis o să se îndrepte către o activitate privată şi nu cred că va reuşi să obţină o poziţie de top la nivel internaţional. 

- Dacă ar fi să speculez un pic, aş zice că în cazul domnului Iohannis a fost un pic de frică şi un pic de lipsă de asumare a răspunderii. În mod normal, într-o democraţie, ne-am fi aşteptat ca preşedintele să iasă în faţa publicului, într-o declaraţie de presă sau într-o conferinţă de presă, în care să-şi anunţe retragerea. Să nu o anunţe printr-o linie la sfârşitul unui comunicat de presă. Asta arată, din punctul meu de vedere, o frică de a interacţiona cu publicul şi o lipsă de putere de a recunoaşte onest, ca toată lumea, un eşec. Pentru că este un eşec, iar preşedintele Iohannis ar fi câştigat mai mult dacă ar fi ieşit şi ar fi recunoscut onest, direct, în faţa publicului, că nu a reuşit să câştige această poziţie şi că se retrage pentru binele Alianţei şi pentru binele României, din punctul de vedere al politicii externe. 

- Putem specula că este posibil, nu ştim, ca România să fi legat această candidatură de alte negocieri, de alte obiective, dar, aşa cum se întâmplă foarte des în ceea ce priveşte politica externă românească, suferim de o opacitate totală. Guvernului României nu îi place să comunice pe teme strategice, legate de securitate, de politică externă. Aceste subiecte sunt accesibile doar unor iniţiaţi, iar Guvernul nu găseşte potrivit să interacţioneze şi cu publicul, cu electoratul sau cu societatea civilă astfel de probleme.

- Din punctul de vedere al ajutorului militar oferit Ucrainei, este foarte interesantă această schimbare de direcţie, pentru că în ultimii doi ani de zile România a refuzat constant să comunice orice informaţie legată de ajutorul militar oferit Ucrainei. Această schimbare de direcţie poate avea legătură cu faptul că partidele de guvernare au avut un succes redutabil în ceea ce priveşte alegerile locale şi europarlamentare şi s-ar putea ca liderii politici să considere că nu mai este nevoie să menţină o opacitate crescută pe această temă pentru că implicaţiile electorale sunt posibil mai reduse decât atunci când le era frică liderilor politici. 

- Sunt sigur că există partide de extremă dreaptă din România care vor folosi subiectul donării sistemului Patriot în campania electorală. Este foarte posibil să aibă un efect marginal, dar impresia mea este că partidele de guvernare au devenit ceva mai sigure pe ele ca urmare a rezultatelor favorabile la alegerile din iunie.