Expertă în Orientul Mijlocul, despre propunerea lui Trump privind Gaza: "Irealizabilă, este o fantezie"

Donald Trump îşi propune să transforme Fâşia Gaza într-o Rivieră a Orientului Mijlociu, după ce enclava va intra sub controlul Statelor Unite ale Americii. Liderul de la Casa Albă susţine că totul e spre binele palestinienilor, care ar trebui să se mute în Iordania şi Egipt. Definitiv. Presat de reporteri să spună dacă asta înseamnă că nu li se va mai permite să se întoarcă, Trump a punctat că nu crede că i se vor opune şi că oricum n-ar avea la ce să se întoarcă şi de ce să îşi mai dorească să se întoarcă dacă le oferă o alternativă. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Ioana Bercean, analist politic şi expertă în Orientul Mijlociu.

• Domeniile în care patronii anunţă concedieri în acest an, "mai ales din segmentul de începător"

Anunţul lui Donald Trump a fost făcut la finalul întâlnirii cu Benjamin Netanyahu şi i-a provocat acestuia un zambet, după care un adevărat şoc în toată lumea. Ţările arabe au reacţionat cu duritate şi au catalogat această iniţiativă drept o ameninţare la adresa păcii mondiale şi a ordinii internaţionale. 

Franţa, Germania Spania sau Irlanda şi-au exprimat opoziţia fermă faţă de un proiect care încalcă Dreptul Internaţional şi şi-au reiterat susţinerea pentru soluţia celor două state, singura variantă pentru ca palestinienii şi israelienii să poată trăi în pace. La fel China şi Rusia. 

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Ioana Bercean, analist politic şi expertă în Orientul Mijlociu. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de aceasta:

- Ajutaţi-ne să înţelegem ce a urmărit Donald Trump cu acest anunţ

- În primul rând trebuie să plecăm de la ideea că poate inclusiv domnul Trump s-a surprins pe sine însuşi spunând acele cuvinte. Ştiu că poate să sune amuzant, dar realitatea cam asta este. Sunt absolut convinsă că, imediat după încheierea acelei conferinţe de presă, domnia sa a înţeles, de fapt, ce a spus sau i s-a lăsat de înţeles ceea ce a spus. Dar putem să privim totul şi dintr-o altă perspectivă. Donald Trump încearcă să tragă puţin de timp, pentru că domnia sa are un plan şi are nişte idei pentru Orientul Mijlociu. Principalul scop este, sigur, această relaţie specială cu Israelul, pentru că trebuie să înţelegem că speţa israeliană sau politica faţă de Israel este o problemă de politică internă americană. Adică tot ce se întâmplă în Israel influenţează, într-un fel sau altul, ce se întâmplă în politica Statelor Unite. Şi niciun politician american, niciodată, nu se va da în spate din a susţine statul israelian, ceea ce este foarte în regulă şi este o sarcină asumată încă din 1948.

- Dar de ce spuneţi asta? Care sunt legăturile directe? Că aici ar fi interesant de elaborat.

- Acuma trebuie să ne amintim situaţia sau contextul acela în care s-a creat statul Israel, pe fundalul acelei oribile perioade a Holocaustului. Statele Unite au fost prima ţară din lume care a recunoscut independenţa şi suveranitatea statului proaspăt construit în 1948, adică la 11 minute de la momentul în care prim-ministrul israelian din acea perioadă a anunţat formarea statului naţional israelian. Pe parcursul timpului, sigur, s-a format această structură internă în Statele Unite şi această relaţie specială şi trebuie să înţelegem că, de fapt, Israelul este văzut ca extensia Statelor Unite în regiune, iar aceasta este una dintre principalele cauze pentru care Israelul este considerat un adversar, dacă vreţi, nu de puţine ori de către lumea arabă.

Acum, sigur, avem şi grupe de lobby şi aşa mai departe. Să ne amintim şi ce spunea preşedintele Carter în 1979, când a fost întrebat de ce totuşi nu opreşte formarea sau înaintarea acelor settlement-uri din Cisiordania, din West Bank. Atunci, preşedintele Carter, cred că într-un interviu, spunea că încă nu s-a născut politicianul american care să facă acest lucru. Povestea este mult mai extinsă şi este problema lor internă şi problema lor de politică externă. Noi ne uităm acum la ce se întâmplă în prezent. Lucrurile să ştiţi că nu sunt foarte diferite faţă de administraţiile anterioare, doar că Donald Trump are această metodă exuberantă de a spune direct ce gândeşte uneori şi poate că noi ne uităm acum spre domnia sa şi putem să înţelegem că gândeşte în termeni imobiliari sau tranzacţionali sau de business. Într-adevăr, Fâşia Gaza este de nelocuit pentru că în ultimul an şi jumătate am văzut acolo şi am discutat împreună nu de puţine ori despre ce s-a întâmplat şi, de fapt, care au fost cauzele şi apoi consecinţele. 

- Este o grămadă de moloz, dar, în momentul în care spui aşa ceva, de la înălţimea funcţiei tale prezidenţiale, şi am văzut ce sarabandă de declaraţii ulterioare a declanşat în jurul lumii, mă întreb şi ce fel de butoane apasă în conştiinţele palestinienilor şi dacă ei, chiar şi de bună credinţă vor mai accepta vreodată să plece după ce aud o astfel de declaraţie, chiar şi ca să le fie reconstruite casele. Pentru că sunt anumite butoane apăsate acolo. La ce se gândesc ei?

- Cu siguranţă că sunt apăsate anumite butoane. Eu am spus asta şi înainte de conferinţa de presă şi nu mă dezic de declaraţiile respective. Ceea ce a spus domnul Trump este, de fapt, un exerciţiu de dialectică şi, dacă vreţi, o testare sau o sondare a opiniei publice. Pentru că, la fel cum Acordul lui Abraham a exclus din discuţie, complet, problema palestinienilor, la fel şi această soluţie propusă de Donald Trump nu ia în considerare, sub nicio formă, o soluţie de Federaţie, Confederaţie sau orice soluţie dintr-aceasta de statalitate sau de revendicare naţională palestiniană. Iar dacă, prin absurd, şi asta este, pur şi simplu, o ipoteză de lucru, pentru că, în ceea ce mă priveşte, consider că este irealizabilă, este o fantezie, dar dacă totuşi presupunând că s-ar ajunge acolo, un astfel de scenariu ar conţine sau ar avea seminţele unor viitoare formări de mişcări dintr-acestea de rezistenţă, iar între o mişcare de rezistenţă şi actele teroriste este o linie dintr-aceasta foarte fină de demarcaţie şi care poate fi depăşită în momente în care noi nici nu ne gândim.

Am văzut şi noi toată această pleiadă de declaraţii care a venit, dar dintre toate acestea să ne amintim că cele mai importante sunt cele care vin dinspre Arabia Saudită, dinspre China şi dinspre Turcia. De ce? Pentru că Arabia Saudită este principalul actor regional, pe care Trump încearcă să-l atragă de partea sa, pentru a legitima sau pentru a da o valoare de întrebuinţare acelor acorduri Abraham. Fără Regatul Saudit, Acordurile Abraham nu au sau au o valoare minimă de întrebuinţare. Nu contează, dacă vreţi, imagologic. Nu înseamnă foarte mare lucru Bahrain, de exemplu, pentru că, cu tot respectul pentru toate aceste state, Arabia Saudită este, dacă vreţi, depozitarul a două dintre cele trei simboluri musulmane, şi anume Mecca şi Medina, ori ceea ce va spune Arabia Saudită va conta, la nivel regional, foarte mult. De asemenea, China, pentru că un plan atât de mare pentru Orientul Mijlociu trebuie să ia în considerare şi China, pentru că China, pe fondul retragerii măcar parţiale a Statelor Unite din regiune, China s-a infiltrat destul de profund şi sigur că va conta pe anumite speţe. De ce Turcia? Pentru că una dintre declaraţiile foarte grele de astăzi a fost cea a ministrului de Externe turc, acesta spunând exact ce spuneam şi eu mai devreme, respectiv că o astfel de soluţie, precum cea propusă de Donald Trump, ar duce şi la mai multă teroare şi la un război şi mai mare. Trebuie să luăm în considerare toţi aceşti factori şi trebuie să ne gândim, pe de altă parte, şi la următorul aspect.

În următorii patru ani domnul Trump va spune foarte multe lucruri. În stilul propriu, caracteristic, exuberant şi aşa mai departe. Acum, dacă de fiecare dată noi vom reacţiona, vom fi foarte reactivi faţă de ce spune, va fi o foarte mare pierdere de timp, pentru că noi mai avem experienţa a patru ani cu Donald Trump. Domnia sa poate este foarte bine intenţionat. Sigur, îşi doreşte Premiul Nobel şi aşa mai departe. Este una dintre traumele domniei sale, faptul că domnul Obama a luat, deja, un Premiu Nobel pentru Pace. Sigur, aici e, discutabil, o întreagă speţă. Trebuie să luăm lucrurile puţin ponderat. Poate încearcă să câştige timp, poate încearcă să-l liniştească pe premierul Netanyahu, a cărui carieră se pare că se apropie de sfârşit din mai multe motive, inclusiv de sănătate, şi atunci sigur că trebuie să i se facă o ieşire din scenă onorabilă pentru că totuşi a fost premierul Israelului şi a condus în vremuri grele. Mă rog, are aura domniei sale, dar este încă susţinut de o anumită parte a populaţiei. Pe de altă parte, domnul Trump apasă, cum spuneaţi, aceste butoane atât în rândul palestinienilor, cât şi în partea extremiştilor israelieni şi atunci iată că nu se găseşte o cale dintr-aceasta, de mijloc, iar domnul Trump încearcă să pună pe masă tot felul de soluţii dintr-acestea fanteziste, care câştigă timp. Pentru că am văzut că şi domnul Marco Rubio a venit şi a încercat să mai aplatizeze sau să modeleze sau să rotunjească declaraţiile preşedintelui american.

- I-a servit declaraţia aceasta, din punct de vedere politic, lui Benjamin Netanyahu pe plan intern?

- Pe plan intern, da. Să ştiţi că inclusiv printre acei cetăţeni care nu îl susţineau neapărat, pentru că este, dacă vreţi, o reiterare a susţinerii necondiţionate a părţii americane faţă de Israel şi ştim cu toţii că este foarte complicat, de la distanţă, să înţelegi una sau cealaltă dintre părţi. Cred că şi domnul Netanyahu ştie cam până unde va mai merge în postura aceasta de politician. Sigur, un politician imens, până la urmă, cu bune şi cu mai puţin bune. Această situaţie îi va asigura o ieşire onorabilă din scenă, nu în alte condiţii pe care poate le-am fi discutat acum un an. Un alt lucru foarte important, dacă mai avem măcar 30 de secunde. Nu ştiu dacă aţi observat, dar nici domnul Netanyahu şi nici domnul Trump, ba chiar domnul Netanyahu deloc, nu au avut o declaraţie asertivă agresivă la adresa Iranului. Iar acest lucru este un lucru inedit, pentru că este pentru prima oară când într-un discurs public, mai ales în Statele Unite, domnul Netanyahu nu face astfel de alegaţii şi asta ne facem să înţelegem, de fapt, ceea ce discutam şi mai de mult şi se ştie deja, din câteva surse publice, că Statele Unite negociază, deja, cu Iranul, iar în acest nou climat de securitate, arhitectură geo-politică din Orientul Mijlociu, Donald Trump îşi doreşte să includă şi Iranul. Acesta este un alt lucru care trebuie luat în considerare, pentru că Orientul Mijlociu este, dacă vreţi, într-o nouă normalitate foarte periculoasă, dar o nouă normalitate care, paradoxal, ne poate duce spre o perioadă mai liniştită, mai calmă, decât cea de până acum. Asta ar fi un câştig, până la urmă, pentru Donald Trump, indiferent dacă ne place sau nu personajul domniei sale şi avem această abordare mai neortodoxă, aşa cum spunea şi domnul Mike Johnson.

- Afectează aceste declaraţii următoarele faze ale armistiţiului? 

- Nu. E puţin probabil. Cred că şi palestinienii au înţeles această exuberanţă postată de domnul Trump. Sigur că vor fi şi reacţii extreme, şi de o parte şi de cealaltă, dar se pare că, până acum, acordul şi harta aceasta de parcurs merg conform celor convenite, conform celor discutate. Este destul de probabil ca, în spatele a tot ce se discută, să fie mai mult decât vedem noi în acest moment şi inclusiv partea palestiniană sau cei care mai iau decizii, sub o formă sau alta, în Fâşia Gaza să accepte anumite ieşire dintr-acestea, mai neortodoxe, pentru că s-ar putea ca într-un viitor mediu să avem anumite soiuri de discuţii din care să facă parte şi Arabia Saudită, China, Turcia şi Qatar şi Egipt pe de altă parte. Este imposibil ca palestinienii să fie primiţi în Iordania sau Egipt, aşa cum se discută, pentru că Egiptul, din punct de vedere economic, este într-o stare deplorabilă, iar Iordania, la fel, trece printr-o criză politică şi economică foarte gravă. Spun că este o abordare fantezistă poate pentru a câştiga timp cel puţin pentru următoarele trei sau patru luni.