"România a obţinut tot ce şi-a dorit". Expert, despre deciziile luate la summitul NATO de la Washington

Summitul NATO s-a încheiat cu decizii care vizează direct România. Ţara noastră, Bulgaria şi Grecia vor crea un coridor militar, practic o mini-alianţă în interiorul alianţei pentru a evita birocraţia şi a trimite mai rapid soldaţi şi echipamente dintr-un stat în altul în caz de agresiune militară, dar chiar şi pe timp de pace. Iar noi am analizat întreaga situaţie cu Hari Bucur Marcu, expert internaţional în politici de apărare națională, fost coordonator al Centrului de Studii NATO din București.

• CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019

Presa din Grecia scrie că asta va diminua împortanţa Turciei, mereu un copil rebel al alianţei nord-atlantice, şi va lăsa în umbră importanţa Strâmtorii Bosfor. Pe de altă parte, deşi conflictul din Ucraina are şi o componentă navală, declaraţia comună a membrilor NATO aminteşte Marea Neagră doar de trei ori şi nu se opreşte in extenso asupra unei strategii într-unul din spaţiile predilecte ale confictului ruso-ucrainean. 

România şi Ucraina au parafat oficial şi un acord de securitate. Nu e o noutate. Alte 22 de state au astfel de înţelegeri de apărare cu Kievul care ţin loc de garanţii până când Ucraina va adera propriu-zis la NATO şi ar fi sub o umbrelă comună de siguranţă. Înţelegerile bilaterale prevăd ajutor în caz de nouă agresiune şi transfer mai facil de echipament militar dinspre o ţară spre alta. Altminteri, NATO a asigurat Ucraina că parcursul său spre aderare este ireversibil. 

Nu în ultimul rând, într-o schimbare uriaşă de limbaj, NATO a numit direct China o "ameninţare serioasă" şi a punctat în declaraţia finală că Beijingul trimite armament în Rusia pentru a întreţine războiul din Ucraina. 

Toate declaraţiile NATO precedente aveau un limbaj mult atenuat cu privire la Beijing. Evident, au existat şi reacţii din rândul ţărilor desemnate inamici NATO, iar cele ale Rusiei şi Chinei au fost pe măsură. China acuză alianţa că are un discurs demn de "războiul rece". Dar există voci critice şi în interiorul blocului nord-atlantic. Ungaria a transmis prin vocea ministrului de Externe că NATO este o alianţă de apărare, nu o putem transforma într-un bloc "anti-China".

Noi am analizat întreaga situaţie cu Hari Bucur Marcu, expert internaţional în politici de apărare națională, fost coordonator al Centrului de Studii NATO din București. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii făcute de Hari Bucur Marcu:

- România este în flancul estic al NATO, cum se spune, respectiv este în prima linie de preocupare pentru securitatea întregii alianţe. Pentru că principala ameninţare reală şi prezentă la adresa securităţii europene este Federaţia Rusă, fără îndoială. În asemenea condiţii, România, care este riverană cu Rusia şi mai ales are graniţă cu Ucraina, statul care este agresat de doi ani şi jumătate aproape, este categoric privită în NATO ca fiind un element principal pentru securitatea şi apărarea comună în interiorul alianţei şi un actor de care trebuie să ţină seama. Ca urmare, orice a cerut România aliaţilor, mai ales în contextul articolelor 3 şi 4 din tratat, a obţinut. Deci ce a obţinut România? A obţinut cam tot ce şi-a dorit sau tot ce a spus că şi-ar dori, inclusiv elementele de rezilienţă pe care NATO le-a pus pe declaraţie în mod explicit că este vorba de faptul că civilii, populaţia, poporul respectiv, în cazul nostru poporul român, este parte a oricărei soluţii de securitate, de criză şi chiar de conflict în care ar putea să fie implicată România ca membră a NATO.

- Sigur, România, dacă nu ar fi membră NATO ar avea un cu totul şi cu totul alt statut. Noi cei care am lucrat la intrarea României în NATO suntem mulţumiţi că acum îşi arată întreaga valoare pe care o bănuiam la vremea respectivă sau o anticipam.

- Trebuie să înţelegem că nu a mai fost nicio declaraţie de Summit de o claritate atât de mare precum este aceasta de acum. Nu s-a mai întâlnit aşa ceva nici măcar în momentele acelea deosebite cum a fost primul rând de lărgire, acum 25 de ani, şi înainte de asta, pe timpul Războiului Rece nici măcar atunci NATO nu a dat declaraţii atât de clare, în care să spună cu precizie în ce constă ameninţările pe care anumiţi actori internaţionali, statali şi non-statali, le ridică în faţa securităţii continentale şi securităţii globale în acelaşi timp.

- NATO îşi asumă un rol global din moment de identifică China ca fiind o sursă de ameninţare la adresa securităţii. O identifică drept o sursă de ameninţare şi indică care ar fi calea de urmat ca China să revină în interiorul statelor ca membră a Consiliului de Securitate cu drept de veto, să revină în rândul statelor civilizate şi care ţin la actuala ordine mondială. 

- Aici este, de fapt, toată problema, spusă şi în declaraţie. Rusia, din momentul în care a atacat Ucraina, a spus că ordinea mondială actuală, bazată pe Cartea Naţiunilor Unite, este pe ducă, nu mai este respectată de nimeni şi ca urmare nici ea nu mai vrea să o respecte. Nu mai vrea să respecte această ordine mondială şi vrea una nouă, în care să se nască alţi poli de influenţă şi de putere mondială, în afară de Statele Unite ale Americii. Asta este exprimarea rusească. Vor să aibă state suverane şi state subordonate, state la mâna a doua, care să fie subordonate celor care sunt mai puternici. Şi să fie această putere împărţită între state cum ar fi Rusia, Iranul sau China.

- NATO are trei misiuni strategice. Una este descurajarea oricărei agresiuni asupra oricărui stat membru NATO şi apărarea întregii alianţe şi a fiecărui stat membru NATO. A doua misiune este managementul şi prevenţia crizelor. A treia misiune este cooperarea internaţională, inclusiv parteneriatele. Prima misiune are două componente. Este componenta de descurajare, în care NATO indică că este atât de puternică încât oricine ar ataca un stat membru NATO nu are nicio şansă să-şi îndeplinească obiectivele pentru care lansează atacul. Deci aceasta este descurajarea, dar ea nu este suficientă. Am văzut în cazul Ucrainei că şi Rusia, înainte de 24 februarie 2022, ştia că nu are nicio şansă să câştige un război împotriva Ucrainei. A avut şansa pe care am văzut-o până acuma. Să câştige ceva terenuri, câteva mici localităţi şi aşa mai departe. Dar să îşi îndeplinească obiectivele pe care tot Rusia le-a declarat în 24 februarie, alea cu denazificarea, demilitarizarea şi aşa mai departe, nu avea cum să le obţină cu forţa pe care a constituit-o în vederea invaziei la vremea respectivă. Dar nu a fost descurajată, aşa că Rusia, în asemenea condiţii, a continuat ofensiva, a continuat agresiunea, a suportat consecinţele acelor restricţii pe care le-a primit şi aşa mai departe. NATO este hotărâtă chiar să treacă de aceasta şi chiar să se apere, adică să nu trebuiască să păţească precum Ucraina, respectiv să trebuiască să accepte o cedare temporară de teritorii sau să accepte ca o parte din populaţie să trebuiască să migreze în altă parte din cauza războiului, să trebuiască să accepte ca anumite obiective strategice să fie lovite din aer cu rachete şi cu artilerie.

- E clar că NATO nu vrea să ajungă în situaţia Ucrainei şi în asemenea condiţii este pregătită pentru a apăra, cum zic ei, fiecare centimetru de teritoriu, şi maritim şi din aer şi terestru şi chiar din cosmos, al alianţei. O asemenea determinare, o asemenea hotărâre ca să apere alianţa categoric nu se poate face în secret. Adică trebuie neapărat ca publicul naţional sau publicul aliat să fie conştient de faptul că alianţa merge până acolo încât trebuie să se pregătească pentru un război care poate să înceapă oricând. Asta nu înseamnă că un război începe mâine. Există întotdeauna termene de acestea de avertizare, perioade de avertizare, mai îndelungate sau mai scurte, dacă s-ar întâmpla aşa ceva. Dar NATO este pregătită şi este, aşa cum spunea şi un oficial ungur, o alianţă defensivă. Adică nu-şi propune să constituie o forţă cu care să se ducă şi să cucerească Moscova şi să cucerească Beijingul.

- În legătură cu securitatea la Marea Neagră trebuie menajată sensibilitatea Turciei. Din cauza aceasta nu se poate face mai mult pe Marea Neagră. Există Convenţia de la Montreux, care este în vigoare şi care indică Turcia ca fiind garantul securităţii la Marea Neagră. Deci Turcia are la Marea Neagră mai multe submarine decât are Rusia. Turcia are o flotă maritimă militară importantă la Marea Neagră şi poate aduce prin Strâmtoare alte forţe pe care le doreşte. Există un protocol de vizitare. Adică elemente din flota NATO din Mediterană poate să viziteze porturi NATO din Marea Neagră şi ţări riverane la Marea Neagră. Există o precizare în Declaraţie conform căreia şi alte ţări riverane pot să aspire la calitatea de membru al NATO, deci să se alieze NATO. Este, bineînţeles, transparentă aluzia la Georgia. Deci, în asemenea condiţii, România mai mult de atât nu ar avea ce să ceară, decât în ideea în care să revizuiască Convenţia de la Montreux care este menţionată în Declaraţie ca fiind în continuare valabilă.

- În continuare, pe flancul estic, Turcia are un rol determinant, fără niciun fel de îndoială, şi bineînţeles în interiorul Mării Negre. Vorbim despre faptul că în continuare, de când sunt membre NATO, Turcia şi cu Grecia îşi aruncă uneia alteia tot felul de săgeţi dintr-acestea caustice. Există situaţii în care Grecia nu recunoaşte o autoritate NATO din Turcia şi invers şi aşa mai departe. Deci o să avem, în continuare, asemenea lucruri. Realitatea este că vorbim despre un traseu Grecia - Bulgaria - România care este cel mai scurt. Pentru că prin Turcia este prin Asia şi noi vorbim despre o eventuală ranforsare a puterii militare NATO în România venită din Mediterana direct, deci n-ar avea de ce să treacă prin Turcia şi n-ar avea de ce să fie maritimă pentru că va fi pe calea aerului, în mare parte, şi eventual pe cale terestră pentru echipamentele grele.