Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ce avere ar trebui să ai la 50 de ani ca să îţi dai seama dacă ai economisit suficient

Acum urmează o nouă rubrică IQ Financiar. Iancu Guda ne spune care sunt reperele financiare importante în viaţă.

De la 28.11.2024, 17:44
WhatsApp
Vezi și:

Ce înseamnă drumul cel bun? Economisim suficient şi investim cu cap astfel încât avuţia noastră să fie acolo unde trebuie. În funcţia de vârsta noastră şi de venitul lunar noi trebuie să avem o anumită avuţie care să atingă anumite repere. Ce înseamnă avuţia netă? Tot ceea ce am acumulat minus datoriile pe care le avem. Formula care ne arată reperul. Averea netă trebuie să fie egală cu venitul anual înmulţit cu vârstă împărţit la 10 ani. 

Exemple de calcul

Salariul mediu net la nivel naţional e undeva pe la 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că pe an câştigăm cam pe la 12.000 de euro. Mediana vârstei poporului român este cam de 40 de ani, ceea ce înseamnă că avuţia netă în medie ar trebuie să fie 12.000 euro anual, înmulţit cu 40 de ani împărţit la 10, deci 48.000 de euro. Aşa ştii că eşti pe drumul ce bun. De ce contează? Pentru a avea nişte repere pentru că în funcţie de ele îţi ajustezi în timp viaţa. Averea voastră netă trebuie să fie cel puţin egală cu venitul actual, înmulţit cu vârsta voastră, împărţit la 10. Dacă sunteţi soţ-soţie şi aveţi două venituri faceţi media între vârsta dumneavoastră. Treuie să ai repede în funcţie de vârstă, venituri şi avuţia ta. Mai multe exemple la nivel naţional.

Pentru cineva care câştigă 2.000 de euro în casă, deci sunt două salarii medii în familie soţ-soţie, iar vârsta membrilor care contribuie cu venituri este de 50 de ani, atunci aceştia ar trebui să aibă până la 50 de ani undeva la 120.000 de euro. Care e logica din spatele formulei? Dacă în viaţă economiseşti 20% din banii pe care îi faci şi acele economii le investeşti la un randament mediu anual de 10% atunci în general formula se va întâmpla.

Avuţia neta va atinge aceste praguri doar dacă în viaţă în fiecare lună de tânăr vei economi 20% şi acele economii vor fi investite la un randament de 10% pe an. 

Iancu Guda

Iancu Guda este specialistul economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai. ...

bani investitii economie
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025