Antena LIVE

Curs valutar

Bogdan Olteanu scapă de proces după prescrierea faptelor. Instanța i-a confiscat un milion de euro

Decizie definitivă în cazul lui Bogdan Olteanu. Fostul viceguvernator BNR a scăpat de procesul penal după prescrierea faptelor iar instanța i-a confiscat un milion de euro

De la 31.03.2023, 18:08
WhatsApp
Bogdan Olteanu Agerpres foto

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a confirmat, vineri, decizia instanţei de fond privind încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, care mai avea de executat trei ani de închisoare din condamnarea primită pentru trafic de influenţă. Pe lângă anularea condamnării, Bogdan Olteanu a fost scutit şi de plata sumei de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, bani ce vor fi achitaţi de statul român, relatează Agerpres.

Bogdan Olteanu a fost printre primii beneficiari ai deciziei Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor. În luna august 2020, el a obţinut în instanţă suspendarea executării pedepsei, fiind eliberat din penitenciar, după ce a executat aproape doi ani din pedeapsa de cinci ani primită în acest dosar. Ulterior, i-a fost admisă la Tribunalul Bucureşti o cerere de revizuire, decizie confirmată vineri de Curtea de Apel Bucureşti.

Instanța i-a confiscat un milion de euro

Este vorba de dosarul în care Bogdan Olteanu a fost acuzat că a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Pe acelaşi subiect

Judecătorii au dispus confiscarea sumei de 1 milion de euro, bani achitaţi deja de fostul şef al Camerei Deputaţilor. El a fost acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţineau procurorii. Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arătau că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bogdan olteanu proces
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024