Ce au găsit procurorii în casa directorului MIPE care reţinea bani din salariul angajatelor: 174.000 de lei, 10.000 de dolari, 11.000 de euro şi lingouri de aur
Suspicini de luare de mită la Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene. Procurorii DNA au descins astăzi în locuinţa lui Dragoş Iorga, un director din cadrul instituţiei suspectat că ar fi ajutat două femei cu informaţii despre un concurs ce urma să fie organizat în minister, în schimbul unor sume de bani. Mai exact, omul le-ar fi reţinut o treime din salariu timp de doi ani.
De Cristina Filip la 27.10.2023, 17:49Cele două femei sunt cele care l-au denunţat la Direcţia Naţională Anticorupţie. Astăzi, 27 octombrie, procurorii au făcut percheziţii atât la sediul Ministerului Investiţiilor şi Fondurilor Europene, cât şi în locuinţa în locuinţa lui Dragoş Iorga. În locuinţa acestuia, procurorii au găsit o adevărată avere: 174.000 de lei, 10.000 de dolari, 11.000 de euro, dar şi mai multe lingouri de aur. De altfel, Dragoş Iorga deţine mai multe proprietăţi, clădiri şi apartamente, două terenuri, are 10 conturi şi depozite în bănci. Deţine jumătate dintre acţiunile unei companii, acţiuni în valoare de 45.000 de lei. Are bijuterii în valoare de 11.000 de euro.
În urmă cu scurt timp, Dragoş Iorga a plecat spre Constanţa însoţit de procurorii. În urma percheziţiilor de astăzi, ministerul a anunţat că Dragoş Iorga a fost deja eliberat din funcţie, iar în zilele următoare se va face o evaluare a întregului personal. Cel mai probabil, Dragoş Iorga va fi reţinut pentru că este acuzat de luare de mită în formă continuată.